Pledoarie Senat

SENATUL ROMÂNIEI

 

Vorbitorul I: Sîrbu-Gușe Alina-Petruța

 

ONORATA CURTE,

Numele meu este Sîrbu-Gușe Alina și am onoarea de a expune punctul de vedere al Senatului, alături de colega mea Claudia Rohnean, cu privire contestarea constituționalității legii adoptate de către Senat în calitatea sa de cameră decizională.

În vederea argumentării în sensul respingerii obiecțiilor ca fiind neîntemeiate, Senatul îsi propune să ofere o viziune de ansamblu asupra status-quo-ului existent în societatea românească, într-o permanentă raportare la prevederile constituționale incidente în materie.

Astfel, filosofia pe care Senatul își întemeiaza cazul constă într-o armonizare a sistemului legislativ actual cu vointa unicului detentor al puterii politice, și anume poporul. Acest aspect este validat de art 2 al constitutiei. Consideram oportun faptul ca orice schimbare la nivel juridic trebuie sa fie perceputa in tandem cu opinia, tendintele evolutive, spiritualitatea și tradițiile unuei societăți.

Din acest motiv, premisa de la care vom porni în argumentare estea ceea potivit căreia familia, ca element fundamental si natural al societatii reprezinta o realitate biologica, nascuta din uniunea dintre barbat si femeie; fiind,totodată, o realitate sociala si nu in ultimul rand, o realitate juridica.

 În acest sens se remarcă în opțiunea legiuitorului de a consacra „uniunea liber consfințită dintre un barbat și o femeie” în art. 259 NCC. Textul are corespondent atat in art, 16 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cat si in art. 12 al Conventiei Europeane a Drepturilor Omului. In consesns cu aceste prevederi legale și conveționale, evocăm hotararea CEDO din 24 iunie 2010, care afirma expressis verbis dreptul fiecarui stat membru de a-si stabili propriile politici in aceasta materie.

În continuare vom trata cele 5 aspecte asupra cărora poartă obiecțiile de neconstituționalitate.

O primă chestiune privește prevederile conform cărora pacte civile de solidaritate se pot încheia numai intre barbati si femei.

În argumentarea constituționalității, pertinenței și, mai mult, a necesității unei astfel de prevederi vom recurge la o structurare argumentativă dihotomică: în primul rând, vom demonstra competența legiuitorului în a stabili o nouă instituție juridică (Pactul civil și de solidaritate), urmând ca, în al doilea rând, să se fundamenteze instituirea condiției restrictive ce acordă dreptul de a încheia o astfel de convenție doar cuplurilor în care există alteritate sexuală.

Ab initio, pentru a evita eventuale disensiuni terminologice, considerăm necesară definirea noțiunii de pact/parteneriat civil. Astfel, parteneriatul civil reprezintă un contract încheiat de către două persoane în fața unui notar public prin care consimt să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului reciproc și a egalității în drepturi. Cunoscut și sub titulatura de uniune consensuală, pactul civil constituie o etapă premergătoare căsătoriei.

În ceea ce privește prima chestiune, prin art. 61 din Constituția României coroborat cu art. 2, i se permite acestuia să legifere în acord cu voința populară, putând aprecia oportunitatea și necesitatea reglementării. Ori, recunoașterea familiilor ce conviețuiesc în afara căsătoriei nu este altceva decât transpunerea în plan juridic a evoluției societății, fiind o obligație a statului român să asigure protecție egală în fața legii tuturor formelor de conviețuire familială. Totodată, pentru a evidenția suportul social care reclamă legiferarea în sensul menționat, sunt elocvente rezulatele recensământului din 2012 când peste 740.000 de persoane au declarat că trăiesc în uniune consensuală.

Mai mult, chiar legislația română în vigoare menționează instituția parteneriatului în OUG 102/2005 republicată în 2011 privind libera circulație pe eritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene: „partener- persoana care conviețuiește cu cetățeanul Uniunii Europene, dacă parteneriatul este înregistrat conform legii din statul membru de origine ori de proveniență sau, în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat, relația de conviețuire poate fi dovedită” (Cap.I, Art.2. par.7). Recunoașterea implicită la nivel intern a instituției parteneriatului este consolidată de o recunoaștere ce operează la nivel european prin intermediul dreptului derivat. Este cazul Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității care include membrii care formează parteneriatul civil printre membrii familiei în Art. 2, pct. (1), lit. (b): „membrii familiei înseamnă soțul/soția, persoana care conviețuiește cu victima, fiind angajată într-o relație intimă și gospodărind împreună cu aceasta de o manieră stabilă și continuă”.

În continuare ne vom concentra asupra unei alte necesități evidente, aceea de a insera în cuprinsul reglementării teza conform căreia aceste parteneriate se pot încheia doar între bărbați și femei.

Onorată Curte, dorim să vă învederăm faptul că, prin însăși definirea PACS-ului care „preia parțial regimul căsătoriei”, devine evident faptul că între cele două instituții se va stabili un raport de complementaritate ce exclude în mod categoric antinomiile. Ori, un stat care recunoaște exclusiv căsătoriile încheiate între cupluri heterosexuale nu poate legifera distinct în ceea ce privește o instituție premergătoare căsătoriei.

 De lege lata, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Codului civil rezultă că inexistența alterității sexuale în momentul perfectării căsătoriei constituie cauză de nulitate conform reglementarii în vigoare. Dispozițiile menționate anterior au ca fundament constituțional art. 48 din Constituția României care permite legiuitorului să stabilească prin lege condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei. Continuând raționamentul, dispozițiile menționate anterior ce fundamentează decizia actuală a Senatului se bucură de prezumpția de constituționalitate, reiterată într-o decizie recentă a CCR (decizia 261/2015).Prin urmare, nu poate fi considerată neconstituțională reglementarea actuală care, la rândul ei, se circumscrie unor dispoziții constituționale. 

 

Cea de-a doua chestiune abordează dispozițiile potivit cărora dreptul la vizită intimă în închisoare aparține exclusiv cuplurilor de sex diferit care pot demonstra că au convițuit în calitate de soți sau au avut relații stabile o perioadă de cel puțin 3 luni înainte de începerea regimului de detenție. Sub acest aspect legea nu inovează,cu precizarea că, spre depsebire de legea acdru în domeniu (Legea nr. 254 din 19 iulie 2013) prevede în terminis necesitatea existenței alterității sexuale.

O astfel de dispoziție prin care este circumstanțiată exercitarea drepturilor în cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu excede cadrului constituțional, fiind pe deplin legitimată.

Astfel, dreptul la vizită intimă în închisoare este inerent dreptului la viață intimă, familială și privată consacrat, la nivel național, de art. 26 din Constituția României, iar la nivel internațional, de art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Nefiind un drept absolut, exercitarea acestui drept poate fi îngrădită în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie la art. 53. Raportând textul constituțional la situația de fapt se constată deplina justificare a limitării exercițiului dreptului la vizită intimă prin impunerea celor două condiții (existența alterității sexuale și a căsătoriei sau, după caz, a unei relații stabile).

Așadar, restrângerea se impune ca o necesitate pentru „apărarea ordinii și a moralei publice”, nu aduce atingere existenței dreptului întrucât acesta continuă să fie accesibil persoanelor condamnate în condițiile prevăzute de lege, existând proporționalitate între măsura aplicată și scopurile acesteia: pe de-o parte, de a proteja structura socială, iar, pe de altă parte, de a evita practicarea prostituției în penitenciare întrucât lipsa condițiilor impuse ar facilita emergența și dezvoltarea rețelelor de proxenetism în mediul penitenciar.

 

Finalmente, cea de-a treia chestiune privește reglementarea care  prevede ca doar in cadrul casatoriei sau a pactului civil si de solidaritate se permite, in caz de maladie incurabila, dovedita prin ceritificat medical, întreruperea vieții partenerului bolnav, la solicitarea formulata in fata unui notar.

 

Se aduc in dezbatere doua probleme de drept. Prima vizeaza reglementarea eutanasiei, iar cea de-a doua se refera in principal la accesibilitatea acesteia numai persoanelor căsătorite sau acelora care au încheiat un pact civil- exigența alterității sexuale în cazul acestor instituții fiind tratată anterior. 

În ceea ce privește primul aspect, propunerea vine sa sustina curentul de ordin european care a impus un procedeu viabil, in conformitate cu cerintele actuale ale societatii. Având in vedere faptul ca in tari cu un puternic fundament democratic eutanasia a fost legalizata, consideram oportuna reglementarea acestei institutii si in sistemul juridic romanesc. Mai mult, Curtea Supremă a Canadei a autorizat prin decizia din 6 februarie 2015 suicidul asistat de doctori în cazul pacienților în fază terminală.

În susținerea constituționalității acestor prevederi menționăm art. 26 din Constituția României care prevede dreptul ficărei persoane de a dispune de ea însăși, fără a încălca dreturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Ori, ineresul privat al incurabilului nu poate fi considerat contrar ordinii publice sau, a fortiori, imoral.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, din dorinta de a nu genera abuzuri, legiutorul roman stipuleaza anumite conditii restrictive in ceea ce priveste accesibilitatea acesteia, întocmai cu scopul de a proteja potențialii beneficiari ai acestei practici. Din acest punct de vedere, casatoria si pactul civil si de solidaritate, se caracterizeaza prin stabilitatea relatiilor dintre parteneri, oferind o garanție 

   Temeiul juridic pe care ne fundamentam argumentarea se regasește in art 53 al Constitutiei, apreciind că, în sens contrar, dacă practicarea eutanasiei nu ar fi condiționată de necesitatea existenței unor legături destul de puternice, cum ar fi cele concretizate in cadrul casatoriei sau a pactelor civile, aceasta ar putea fi un instrument pentru numeroase abuzuri, abuzuri ce vor glisa către o sfera a anomaliilor, cauzând un dezastru juridic și social.

 

 

 

 

 

 

Vorbitorul 2: Rohnean Claudia

 

   Cea de-a patra problema care face obiectul dezbaterilor face referire la ADOPTIILE COPIILPOR, adoptii care se vor face numai cu respectarea anumitor limite si prevederi legale.

  Se prevede in mod expres ca persoanele de acelasi sex care traiesc in uniuni de fapt nu pot adopta copii si nici nu pot apela la o mama surogat. Copiii rezultati din astfel de uniuni, indiferent de metoda de conceptie, urmeaza sa fie incredintati spre adoptie, catre stat, cuplurilor alcatuite din barbat si femeie.

 

 Premisele esentiale de la care vom porni dezbaterea acestui subiect se refera in principiu la ceea ce reprezinta institutia adoptiei. Aceasta este definita ca fiind operatiunea juridica prin care se rup legaturile biologice anterioare si se creaza legatura de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legaturile de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului. Una dintre conditiile esentiale care sta la baza adoptiei o reprezinta faptul ca doua persoane nu pot adopta impreuna, nici simultan, nici succesiv, cu exceptia cazului in care sunt sot si sotie.

  In acest context putem oferi atat temeiul juridic care justifica aceasta reglementare cat si ratiunile care se doresc a fi urmarite. In legislatia actuala este permis numai cuplurilor casatorite sa procedeze la adoptia unui copil. In acest context, este vadit faptul ca aceasta reglementare nu se concretizeaza intr-o discriminare care vizeaza cuplurile de acelasi sex, deoarece aceasta institutie nu este accesibila nici cuplurilor cu alteritate sexuala, nici celor de homosexuali. Din acest punct de vedere, legiuitorul roman doreste doar sa confere un cadru de dezvoltare propice si eficace tuturor copiilor care vor fi dati spre adoptie, acest cadru fiind cu precadere regasit in casele cuplurilor casatorite.

  Raportata la contextul juridic european, aceasta reglementare poate fi considerata desueta, insa avand in vedere hotararea CEDO in cauza Frette contra Frantei, se poate remarca sustinerea acesteia cu argumente de ordin juridic. In cadrul acestei hotarari curtea a stabilit cu majoritate de voturi faptul ca interesul superior al copilului nu permite adoptarea acestuia de catre un homoxesual. Astfel, utilizand metoda analogiei, se poate admite faptul ca interdictia unei persoane a carei orientare sexuala este aceasta, impune si interdictia cuplurilor cu aceeasi orientare de a adopta un copil. Curtea a considerat ca, desi nu exista o politica comuna a statelor europene in materie, autoritatile au justitificat in mod rezonabil de ce interesul superior al copilului nu permite adoptarea acestuia de catre un homosexual. Cat timp aceasta justificare pare rezonabila si obiectiva, nu exista discriminare in sensul Conventiei. Potrivit acestor considerente, Curtea a admis cu majoritatea voturilor ca art 14 al Conventiei nu este violat.

   Potrivit opiniilor exprimate de catre autoritatile Frantei care au respins succesiv cererile cuplurilor de homosexuali de a adopta copii, copilul nu este o proprietate si nu trebuie sa fie subiectul experimentelor sociale atunci cand exista dovada clara ca familia naturala este modelul optim.

 Pornind de la aceasta premisa, Senatul isi doreste ca auditoriul sa identifice realele probleme sociale care ar putea rezulta dintr-o astfel de chestiune, in cazul in care aceasta ar fi impusa printr-o norma juridica. Posibilitatea unui copil de a discerne si de a identifica in termeni neechivoci rolul ambilor parinti in viata sa, ar fi vadit obstructionata. Acest lucru ar degenera pe parcurs si ar conduce la posibile mutatii in adn-ul familiilor naturale. Probabil ca nimic nu ar fi mai elocvent pentru a sustine acest argument, decat declaratia unei fetite din statul Minesotta data in 2013, marturie care evidentiaza permanentele schimbari si dificultati cu care sunt confruntati copii adoptati de catre cuplurile de homoxesuali, sau chiar de catre persoanele singure. Astfel aceasta exprima pe un ton lamentabil faptul ca: “Mama mea este modelul despre cum sa fiu fata. Si tatal meu este foarte important pentru ca ma protejeaza si are grija de mine intr-un fel in care mama nu o poate face. Deci de care parinte nu am nevoie?”

  Sintetizand argumentatia, vom conchide prin faptul ca atat la nivel juridic, nivel la care adoptiile nu sunt permise sa se realizeze in mod simultan decat de catre persoane casatorite, cat si la nivel institutional si social, institutia adoptiei nu poate fi declarata accesibila unor persoane care nu garanteaza binele superior al copilului. Neintrand intr-un conflict de natura constitutionala care sa poata fi considerat “discriminare”, consideram totusi oportun sa precizam faptul ca, in cazul in care acesta ar fi invocat de catre persoanele cu o asmenea orientare sexuala, sau, asa cum am precizat de persoanele singure care isi manifesta dorinta de a adopta un copil, masura adoptata ar putea fi justificata tot printr-un argument constitutional, materializat in art 53, care confera legiuitorului posibilitatea de a restrange anumite drepturi atat timp cat trebuie sa prevaleze altele. In acest caz masura ar putea fi considerata proportionala, aceasta justificandu-se prin argumentul conform caruia binele superior al copilului primeaza.

 

Punctul cinci al dezbaterii vizează dispoziții referitoare la referendum.

 In legatura cu aceasta problema trebuie avute in vedere premisele pe care se fundamenteaza propunerea precum si finalitatea practita a acesteia. Ceea ce se urmareste a se argumenta sub aspectul oportunitatii si al constitutionalitatii este, pe de-o parte instituirea obligatiei Presedintelui tarii de a organiza un referendum abrogativ in ceea ce priveste legea propusa, iar pe de alta parte rolul jucat de popor in ceea ce priveste stabilirea directiilor dezvoltatoare sociale.

 De facto, este reglementat la nivel constituional, in ART 90 faptul ca Presedintele Romaniei, ulterior consultarii Parlamentului poate cere poporului sa isi exprime parerea cu privire la probleme de interes national. Ceea ce trebuie dezbatut in cazul de fata este competenta presedintelui de a aprecia ceea ce inseamna probleme de interes national, competenta care a fost catalogata de doctrina ca fiind –discretionara- (DECIZIA 567/2006)

Acest lucru poate fi sesizat in momentul in care se propune o analiza detaliata a conceptului de “probleme de interes national”, concept cu privire la care s-a pronuntat si CCR in jurisprudenta sa. Astfel, continutul acestui concept poate fi catalogat ca fiind unul relativ, el ramanand la puterea de apreciere a sefului statului.

 Din acest punct de vedere, legiuitorul roman considera oportun sa se pronunte cu privire la precizarea unei atributii exprese a presedintelui in subsidiar puterii sale discretionare, si anume organizarea unui referendum cu rol abrogativ in materia reglementarilor anterior precizate.

 Motivarea Parlamentului se intemeiaza pe ratiunea practica sustinuta la nivel constitutional de art 61 coroborat cu art 2: “Suveranitatea nationala apatine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, si in mod direct- prin referendum” al constitutiei, acesta rezonand cu principiul reprezentativitatii, principiu care instituie la acest nivel obligativitatea parlamentului de a raspunde in rezonanta cu opiniile corpuslui electoral care l-a propulsat in aceasta calitate evocata de art 61.- “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate legiuitoare”.

 Pentru a demonstra viabilitatea unui astfel de referendum ne raportam la o analiza comparata, analiza care vizeaza tarile in care referendumul abrogativ si-a demonstrat fezabilitatea. Astfel, Italia este una dintre tarile in care referendumul abrogativ este uzitat, tocmai pentru a nuanta vointa populara.

  In cele ce urmeaza, pentru a stabili in terminis stringenta acestei reglementari, nu putem sa nu evocam situatia de facto existenta in tara noastra in ceea ce priveste reactia sociala cu privire la aceasta problema sensibila. Avand in vedere limitele in care operam, credem ca este necesara rememorarea evenimentului care a avut loc in anul 2005, si anume prima parada gay organizata la noi in tara.

Reactia refractara a societatii romanesti a atins cote exorbitante, reactie care poate fi considerata a fi fundamentul argumentarii solutiei propuse de parlament.

Astfel, pentru a se evita eventualele disensiuni care se vor naste in aceasta lupta sociala, legiuitorul considera a fi oportuna propunerea facuta, neaducandu-se astfel atingeri prevederilor constitutionale ale art 90. Libertatea presedintelui de a aprecia problemele de interes national, sfera acestora precum si continutul lor concret, nu este nici pe departe ingradita. Circumstantierea acestei libertati s-ar putea invoca numai in cazul in care s-ar restrange posibilitatea organizarii referendumului numai la situatia anterior precizata.Or, in cazul de fata, avand in vedere rolul pe care presedintele il are potrivit constitutiei si modul in care acesta este ales si rezoneaza cu cerintele poporului, se considera nu doar  oportuna, ci chiar necesara instituirea unei astfel de reglementari.

 Totodata este necesar ca atunci cand ansamblul de valori si credintele impartasite la scara nationala in mod covarsitor sa se initieze o consultare si o radiografiere a necesitatilor si opiniilor existente.

 Se poate evoca in acest caz si principiul majoritatii, principiu care sta astazi la baza statelor democratice moderne si care reflecta sustenabilitatea acestora. Conform acestuia majoritatea este cea care inscrie liniile directoare si evolutive, minoritatii ramanandu-i la indemana o forma de conformare considerata ca fiind o legitate a principiului anterior evocat. Or, in acest caz, opiniile populare referitoare la acest tip de relatii intre persoane de acelasi sex sunt in general cunoscute. Sondajele de opinie si studiile sociologice probeaza, in mod neoficial, opiniile si starile de spirit. Atunci cand intrebam poporul intr-o chestiune in care cunoastem opinia constanta, opinia nu mai este sursa de inspiratie a deciziei, ci proba pentru legitimitatea acesteia.

Din aceste motive consideram ca, societatea romaneasca nu este inca in masura sa suporte asemenea mutate in ceea ce priveste eposul national, traditia si valorile cultarale pe care si-a cladit existenta de-a lungul timpului, drept pentru care referendumul abrogativ cu privire la aceste reglementari reprezinta o necesitate.

 

    CONCLUZII

 

      In considerentul celor expuse anterior, Senatul considera de plin drept, faptul ca reglementarile evocate se inscriu in politica nationala si sociala a tarii si nu sunt decat un mod elocvent de reflectare a opiniei majoritare. Astfel, potrivit art 2 din constitutie coroborat cu art 61, rolul parlamentului in societate, asa cum am evocat si in pledoariile noastre, il reprezinta cel de reprezentant suprem al poporului. Din acest motiv, care este punctual de stabilitate al intregii dezbateri, Senatul a considerat oportun initierea unui astfel de proiect de lege, proiect care sa vizeze liniile directoare a intregii politici nationale in ceea ce priveste regimurile matrimoniale. 

  Analizand problemele supuse dezbaterii, precum si concluziile la care echipa Senatului a ajuns astazi, consider ca o balanta a cazului in speta ar fi un mijloc elocvent de evaluare a politicilor propuse.

  In ceea ce priveste problemele atinse, consideram ca am analizat intr-un mod exhaustive considerentele care stau la baza acestora, precum si solutiile care se vor a fi implementate. La un prim nivel de receptare, speram ca intreg auditoriul a reusit sa analizeze filosofia si status-quo-ul evocate de noi, si anticipativ, a sondat in esenta punctele cheie ale acestei dezbateri.

  Potrivit mentiunilor exprimate anterior, in concordanta cu prevederile NCC, familia naturala este nucleul de la care se divid structurile sociale, conceptiile care vor construi practica de maine, si principala parghie prin care traditia  romaneasca poate fi dusa mai departe. Nu trebuie trecute cu vederea nici argumentele de ordin moral si religios care s-au dovedit de-a lungul timpului un mijloc eficace de individualizare a poporului roman, individualizare care s-a impus intr-o sfera a similitudinilor incurabile.

   De aceea consideram ca avand si fundamentul juridic, asa cum am mentionat in cele expuse anterior, precum si sprijinul acordat de CEDO, sprijin regasit in continutul unor hotarari prin care se stabileste in mod clar faptul ca fiecarui stat ii corespunde posibilitatea inscrierii proprilor linii evolutive, in masura in care il reprezinta si ii confera stabilitate, si un grad sporit de certitudine, pentru a reglementa regimul matrimonial in Romania.

  Folosindu-ne de argumentele evocate si de CEDO in hotararile sale, consideram ca la baza tuturor propunerilor noastre sta INTERESUL SUPERIOR al oamenilor si al copiilor, interes care rezuma si concentreaza in esenta sa conceptul de interes superior al intregii societati. Astfel, PACS va fi considerat valabil numai intre persoane cu alteritate sexuala, pentru a se proteja o institutie deja reglementata la nivel legal si constitutional- casatoria intre barbat si femeie. Adoptia, de asemenea va fi doar un principal instrument prin care fiecarui copil adoptat i se va oferi o familie pe care nu a avut-o niciodata, o familie formata din doi parinti casatoriti, responsabili, si in acelasi timp capabili sa ii ofere educatia de care are nevoie. Intr-o alta prevedere, reglementarea eutanasiei ca mijloc accesibil numai sotilor, in conditii expres prevazute de lege, este atat o politica preluata din tarile cu un puternic fundament democratic, cat si un mijloc eficace de eluadare a posibilelor abuzuri.

 Ultima prevedere pe care Senatul a impus-o dezbaterii a fost cea referitoare la referendumul abrogativ, prevedere care vine sa finalizeze lupte seculare cu un anumit continut, si care mai presus de orice fel de critica, vizeaza protectia principiului care sta la baza intregului sistem de drept, si anume principiul democratiei constitutionale, regasit si in constitutia romaniei- art 2.

  Astfel, art 1 alin 5 prevede obligativitatea respectarii constitutiei si legilor statului, obligativitate care incumba atat poporului cat si autoritatilor statului. Din acest punct de vedere consideram imperiosa se obtine confirmarea poporului atunci cand se doreste a fi schimbata legea regimurilor matrimoniale, lege ale carei schimbari ar produce puternice reverberatii in randurile societatii.

  Din aceste motive, si in considerentul celor dezbatute si argumentate anterior, va rugam Onorata Curte, sa respingeti orice exceptie de neconstitutionalitate.


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter