Pledoarie Presedintele Romaniei

Siman Noemi – Miruna

Seria II

Grupa 109

Onorată curte

Domnule Președinte,

Șiman Noemi-Miruna, în calitate de Președinte al României, în temeiul dispozițiilor art. 146, lit. a) din Constituția României, republicată, ale art. 15 și următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez prezenta cerere de soluționare a obiecției de neconstituționalitate privind legea votată de Senat în data de 16 aprilie 2015.

Prevederile vizate de obiecția de neconstituționalitate sunt cele ce privitoare la instituția referendumului, eutanasiei și vizitei intime. Pledoaria de față analizează viciile de neconstituționalitate conținute de  legea care are ca obiect legalizarea eutanasiei în România și dreptul la vizită intimă.

I.Eutanasia

În doctrina medicală s-au conturat două concepte privind această problemă, respectiv eutanasia și sinuciderea asistată. În timp ce prima presupune acțiuni directe din care rezultă decesul unei persoane ( la cererea acesteia), cea de-a două presupune acțiuni indirecte din partea terților, astfel încât acțiunile directe sunt întreprinse de persoana în cauza.

În expunerea următoarelor argumente, vom demonstra că din punct de vedere constituțional, eutanasia nu este posibilă în România.

În primul rând, Constituția României consacră prin articolul 22 (1), dreptul la viață: €œ “Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică sunt garantate.” Prin acest articol înțelegem că nici statul sau nicio terță persoană nu pot aduce atingere vieții altei persoane. Statul român protejează viață individului încă de la naștere, indiferent de starea de sănătate a nou-născutului.  Așa cum este înțeleasă acum protecția dreptului la viață, indiferent de intenția pacientului, medicul este obligat să depună toate diligența pentru a-i salva viața sau a-i oferi tratamente paliative în cazul maladiilor . Dacă eutanasia ar fi legală, medicii ar avea posibilitatea să aducă atingere vieții și integrității unei persoane prin realizarea unor operațiuni directe asupra individului din care ar rezulta moartea acestuia. Acest lucru este contrat Constituției, deoarece în speță, dreptul de viață al pacientului s-ar transmite medicului, or drepturile fundamentale nu pot fi transmisibile, ele fiind inerent legate de persoana titularului. Prin legalizarea eutanasiei, medicii ar încălca Constituția prin exercitarea acestei forme de tratament.

În al doilea rând, diferența dintre cele două concepte discutate, respectiv cel de eutanasie și cel de sinucidere asistată, este esențială. Pe plan internațional, se susțin argumente precum existența unui drept de a muri, ca apanajul dreptului de a dispune de tine însuți. În raportul de activitate CEDO din Ianuarie 2015 , privind cazurile care implicau eutanasia sau sinuciderea asistată, s-a statuat că doar în cazul sinuciderii asistate putem lua în considerare argumentele precum dreptul la moarte sau la autodeterminare ( și aceste argumente pot fi dezbătute în cadrul unei legi care ar avea ca obiect legalizarea sinuciderii asistate în Românie, dar în speță, eutanasia este cea care se cere a fi analizată). Rezultă că nici pe plan internațional nu se acceptă unanim legalizarea unei practici care prin acțiuni directe ale unei alte persoane să se aducă atingere vieții pacientului. Atât pe plan internațional, cât și în România, persoanele dispun de drepturile fundamentale fără a avea posibilitatea de a renunța la aceasta. Ele pot fi doar restrânse prin lege, conform art. 53 din Constituție, lucru care însă este imposibil în cazul dreptului la viață, așa cum am demonstrat în discursul anterior. Intenția titularului drepturilor fundamentale afectează doar exercitarea acestora, dar nu și existența lor în sine. În cazul Haas contra Elveției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că statele nu pot interveni și pune capăt unei vieți a pacientului, fără a încălca articolul 2 al Convenției, deoarece și acesta ocrotește viața indiferent de calitatea acesteia.

În al treilea rând, medicina a avansat, astfel încât suferințele fizice cauzate de maladii incurabile au fost în totalitate sau în mare parte eradicate. Pe acest fond, o eventuală ucidere la cererea pacientului ar avea ca fundament numai starea sa precară din punct de vedere psihic, lucru greu de cuantificat astfel încât aceasta să constituie motivarea eutanasiei. O astfel de practică ar fi extrem de periculoasă, având în vedere starea psihică care poate suferi diverse schimbări, astfel încât consimțământul exprimat în favoarea eutanasiei ar fi un consimânțământ afectat de starea de sănătate psihică a pacientului. Din aceste motive, în România eutanasia este incriminată, deoarece nu există niciun temei serios și rezonabil care să permită legalizarea acestei proceduri. Susținem că temeiul acestei incriminări încă este justificabil din punct de vedere legal.

În concluzie, reafirmă că dreptului la viață nu ii se poate aduce nicio atingere de către o terță persoană, indiferent de intenția titularului, fără să se încalce Constituția României.

Dacă analizăm procedura cerută de legea dezbatută, acesta prevede că doar în cadrul căsătoriei sau a pactului civil și de solidaritate dintre persoanele de sex diferit se permite, în caz de maladie incurabilă dovedită prin certificat medical întreruperea vieții soțului sau a partenerului bolnav, la solicitarea sa formulată în față unui notar public. Vom prezenta pe scurt obiecțiile privind și această procedură, considerând că eutanasia nu poate fi încă legalizata în România indiferent de procedură. În primul rând, se creează o discriminare vădită între cei care ar beneficia de eutanasie, deoarece se dorește ca doar persoanele aflate în cadrul unei căsătorii sau a unui pact civil și de solidaritate să poată apela la această practică. Astfel, prin această procedura vor fi discriminați cei care nu sunt căsătoriții sau nu fac parte dintr-un pact civil și de solidaritate și cei care nu au posibilitatea de a fi în această situație (homosexualii). Prin aceasta se încalcă articolul 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor. În al doilea rând, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică este strâns legat de persoana individului, el neputând fi transmis în niciun fel către altă persoană. În țările în care acest lucru este posibil însă, se specifică clar că persoana care ar putea cere eutanasierea altei persoane nu trebuie să aibă nimic de câștigat din punct de vedere material de pe urma morții celui care a fost eutanasiat.

II. Dreptul la vizită intimă

Pentru a se pronunța, considerăm că, în calitate de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, Curtea Constituțională va trebui să interpreteze articolele 16, 26 și 53 din Constituție.

Legea propusă dezbaterii prevede că dreptul la vizită intimă în închisoare aparține numai cuplurilor de sex diferit care pot demonstra că au conviețuit în calitate de soți sau au avut relații stabile o perioadă de cel puțin 3 luni înainte de începerea regimului de detenție.

Considerăm că prin aceste condiții se creează o discriminare față de cuplurile compuse din persoane homosexuale.  Acestora le este restrâns exercițiul dreptul la viață intimă, familială și privată, prevăzut de articolul 26 din Constituție, pe criterii care nu se regăsesc în articolul 53 din Constituție. De asemenea, le este încălcată și egalitatea în drepturi, deoarece articolul 16 din Constituie prevede în alineatul (1): “Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” În acest caz, partenerii ce alcătuiesc un cuplu homosexual nu au dreptul la vizită intimă. În România, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, prevăzute de articolul 53 din Constituție. Din enumerarea acestor condiții, cea care a fost adesea invocată în cazul cuplurilor homosexuale este morala publică. Având în vedere tendința internațională de acceptare, câteodată chiar tacită, a cuplurilor homosexuale, dar mai ales dezincriminarea homosexualității în România, considerăm că morala publică în acest moment nu mai este încălcată, deoarece aceștia se bucură de tolerarea statului. Chiar dacă în România, cuplurile homosexuale nu au posibilitatea de a fi recunoscute încă legal, ei nu mai sunt pedepsiți pentru orientarea lor sexuală, pe de altă parte, Codul Penal incriminează prin articolul 317 instigarea la ură pe motive de orientare sexuală.  Prin articolul 4 din Constituție, alineatul 2 se stipulează că:” România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie...”. Interpretând extinctiv conceptul de libertate de opinie, acesta ar putea îngloba și orientarea sexuală, iar în acest caz, orientarea sexuală nu ar mai constitui o încălcare a moralei publice. În sprijinirea acestui argument, ordonanța de urgență nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare delimitează clar aceste criterii, stabilind că cetățenii nu vor fi discriminați pe baza orientării lor sexuale. Concluzionăm astfel prin a spune că orientarea sexuală nu poate afecta morala publică, fiind chiar ocrotită de către Constituție

În cazul Norris v. Ireland, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus în discuție necesitatea și nevoia socială presantă de a restrânge anumite drepturi homosexualilor, ajungându-se la concluzia că niciuna din aceste două probleme ridicate nu sunt într-atât de vizibile în societate în ceea ce privește problema cuplurilor homosexuale, astfel încât să le fie restrâns dreptul la o viață privată. Desfășurarea unor activități într-un cadru privat precum cel vizat într-o vizită intimă nu intră în contradicție cu nevoile societății și nici nu reprezintă o necesitate pentru    a fi restrânse prevederile articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel în viziunea Curții, restrângerea dreptului la viață privată în cazul homosexualilor nu este necesară într-o societate democratică, în care libertatea de opinie este ocrotită, și nici nu există o situație care să fi determinat o astfel de restrângere.

În urma argumentelor invocate, solicităm Curții să declare neconstitutionlitatea prevederilor atacate de obiecția de neconstituționalitate invocată de Președintele României.

Sarbu Serban – Mugurel

Seria I

Grupa 102

Domnule Presedinte,

Onorata Curte,

Ma numesc Sarbu Serban-Mugurel si alaturi de colega mea, Siman Noemi-Miruna, il vom reprezenta pe Presedintele Romaniei in cadrul acestei dezbateri privind constitutionalitatea actului normativ supus controlului Curtii Constitutionale. Consideram ca acest act normativ prezinta numeroase vicii de neconstitutionalitate in reglementarea a trei institutii:

1. Institutia abrogarii legii in cauza prin referendum convocat de Presedintele Romaniei; ( la care ma voi referi individual )

2. Institutia eutanasiei; ( pe care o vor viza pledoariile ambilor reprezentati ai Presedintelui Romaniei )

3. Institutia vizitei intime in cadrul regimului de detentie; ( la care se va referi colega mea )

Viciile de neconstitutionalitate vor fi prezentate in ordinea in care au fost enumerate cele trei institutii.

I. Institutia abrogarii legii prin referendum convocat de Presedintele

Romaniei

Onorata Curte,

Prin dispozitiile care reglementeaza institutia abrogarii legii prin referendum, legiuitorul, adauga la prevederile constitutionale si eludeaza etape ale procedurilor consacrate de Legea Fundamentala. Constitutia Romaniei consacra trei categorii de referendum prin art. 90,

95 si 151. Printr-o lege, care nu este de rang constitutional, legiuitorul trebuie sa respecte aceste categorii de referendum. Va rog, in acest sens, sa observati ca referendumul prevazut de legiuitor in legea controlata nu poate fi incadrat in nici o categorie prevazuta de Constitutie. Acesta nu are de a face cu demiterea presedintelui sau cu revizuirea Legii Fundamentale, iesind din start de sub

imperiul dispozitiilor art. 95 si 151. In ceea ce priveste, incadrarea referendumului prevazut de textul legal in categoria prevazuta de textul constitutional prin art. 90 ne mentinem pozitia in baza urmatoarelor argumente. Art. 90 confera, Presedintelui Romaniei, dreptul de a cere poporului sa-si exprime vointa cu privire la probleme de interes national, prin referendum, dupa

consultarea Parlamentului. Prin nerecunoasterea unor efecte juridice acestui tip de referendum, nici in textul art. 90 si nici in alte dispozitii constitutionale, suntem convinsi ca vointa constituantului a fost de a reglementa un tip de referendum consultativ, ce poate produce cel mult efecte politice. Intorcandu-ne la textul legal controlat observam ca acesta prevede efecte juridice ale referendumului pe care il instituie, mai exact, abrogarea legii. Mai mult, nuantand efectele juridice pe care nu le-ar putea avea un referendum convocat de Presedintele Romaniei, in temeiul art. 90, Curtea Constitutionala a statuat prin Decizia nr. 70/1999 ca Presedintele nu poate initia un referendum legislativ, ci numai unul consultativ. Credem ca prin aceasta decizie Curtea a inclus in categoria referendumului legislativ si referendumul abrogativ, abrogarea fiind o dimensiune a legiferarii. Cu toate acestea, chiar daca nu am accepta argumentele prezentate pana acum nu putem ignora Decizia nr. 567/2006 a instantei constitutionale prin care se statueaza ca stabilirea prin lege a problemelor de interes national ar reprezenta un amestec al Parlamentului in exercitarea atributiilor exclusive ce-i sunt conferite, de Constitutie, Presedintelui. Or, legiuitorul, in cazul de fata, a ingradit dreptul de apreciere a Presedintelui astfel incat il obliga pe acesta sa considere ab initio ca referendumul de abrogare a legii in cauza reprezinta o problema de interes national.

Concluzia la care se ajunge, in mod necesar, din cele prezentate pana acum este ca actul normativ controlat adauga la textul constitutional, instituind un tip de referendum care nu a fost prevazut de constituant. Din perspectiva procedurii, prin actul normativ controlat, legiuitorul nu respecta dispozitiile constitutionale ale art. 90, omitand etapa obligatorie a consultarii Parlamentului de catre Presedintele Romaniei, inaintea convocarii referendumului. De aceea consideram intemeiata afirmatia ca prin legea supusa controlului se eludeaza etape procedurale care sunt obligatorii in raport cu prevederile constitutionale, din perspectiva in care legiuitorul a dorit sa se incadreze cu referendumul in cadrul creat de art. 90. Pe de alta parte, legiuitorul are competenta de a legifera asupra organizarii si defasurarii referendumului, competenta instituita prin dispozitiile art. 73 alin. (3) lit. d) din Constitutia Romaniei. Prin actul normativ controlat, leguitorul nu reglementeaza nici organizarea si nici desfasurarea vreunui referendum, adica nu procedeaza la adoptarea unei legi procedurale sau tehnice; acesta isi depaseste competenta prevazuta in Constitutie adoptand o lege materiala referitoare la referendum. In ultimul rand, privind in ansambul cele expuse anterior, concluzionam ca legea supusa controlului Curtii infrange principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, principiu prevazut in art.1 alin. (4) din Constitutia Romaniei. Acestea fiind spuse, am epuizat motivele pentru care Presedintele Romaniei considera ca dispozitiile privitoare la abrogarea, prin referendum, a legii supuse controlului, sunt neconstitutionale.

II. Institutia eutanasiei

Onorata Curte,

Institutia eutanasiei nu este conforma Constitutiei Romaniei.

Reglementarile referitoare la eutanasie vor avea efectul suprimarii dreptului la viata oricarei persoane care, incadrandu-se in conditiile cerute de lege, va opta pentru conduitele prevazute de acestea.

Conduita pe care o prevede aceasta lege se rezuma in urmatorul fel: Un medic ucide un pacient in cazul in care acesta, din urma, se afla intr-o stare de boala incurabila si a solicitat anterior acestei stari, in fata unui notar public, safie eutanasiat, daca va ajunge in aceasta stare.

Exista doua ipoteze de transpunere in limbaj juridic a tezei I a conduitei enuntate: fie o persoana autorizata de catre stat suprima dreptul la viata al unei alte persoane, fie o persoana autorizata de stat restrange exercitiul dreptului la viata al unei alte persoane. Prin interpretare ad absurdum nu exista o alta posibilitate deoarece persoana care sufera actiunea sfarseste prin a fi decedata. De altfel, credem ca doar prima ipoteza este corecta. Credem ca asa stau lucrurile pentru ca restrangerea dreptului la viata este imposibila in conditiile actuale. Astazi, orice restrangere a dreptului la viata inseamna suprimarea acestui drept.

Pentru a motiva cele afirmate rugam Curtea sa ne ingaduie cateva

momente in care sa evocam temeiurile juridice, fara a depasi intervalul de timp

prestabilit. ( Curtea aproba sau nu! )

In primul rand, vrem sa stabilim ce este viata asa cum se refera la

aceasta art.22 din Constitutie. Avand in vedere precizarea integritatii fizice si a

celei psihice dupa dreptul la viata consideram ca art. 22 ia in considerare viata

stricto sensu. Viata stricto sensu, consideram ca inseamna activitate cerebrala

in cel mai general mod posibil si cu orice intensitate. Aceasta viziune este

sustinuta si de modul in care, astazi, penalistii se raporteaza la protectia

dreptului la viata.

In al doilea rand, trebuie sa specificam in ce consta dreptul la viata si ce

presupune exercitiul dreptului la viata. Dreptul la viata, vazut ca o posibilitate

conferita de stat subiectelor de drept, nu face decat sa consacre la nivel juridic activitatea cerebrala. Nu putem fi de acord cu faptul ca in urma acordarii posibilitatii de a desfasura activitate cerebrala, de catre stat aceasta se desfasoara. Statul doar o consacra la nivel juridic pentru a o putea utiliza in mod juridic, mai specific, pentru a o putea proteja in mod juridic. Observam ca nu exista, deci, drept la viata unde nu exista exercitiul dreptului la viata. Statul nu poate sa ofere posibilitatea desfasurarii activitatii cerebrale cand aceasta nu se manifesta pe cale naturala. Totusi, exercitiul dreptului la viata nu poate fi conceput fara executarea, cu voie sau cu ajutorul fortei de constrangere a statului, a obligatiilor corelative dreptului la viata a caror titulari sunt toate subiectele de drept in afara de titularul dreptului la viata. In aceste obligatii consta pretinderea subiectului de drept, titular al dreptului la viata, de a i se respecta conduita, care aici este chiar activitatea cerebrala. Deci, pe planul de iure suntem in prezenta unei posibilitati juridice de a desfasura activitate cerebrala, a unei posibilitati juridice de a pretinde ca aceasta activitate sa nu fie incalcata de alte subiecte de drept si a unor obligatii de a nu atinge aceasta activitate. Pe planul de facto suntem in prezenta activitatii cerebrale si a executarii obligatiilor corelative dreptului la viata, fie de buna voie, fie constransi de forta statului.

In ultimul rand, trebuie sa raspundem la intrebarile: In ce consta suprimarea dreptului la viata si in ce consta restrangerea exercitiului dreptului la viata? Suprimarea dreptului la viata inseamna, pe cale de consecinta fata de cele precizate, incetarea definitiva a activitatii cerebrale, iar restrangerea  exercitiului dreptului la viata reprezinta incetarea temporara a activitatii cerebrale. In cazul restrangerii exercitiului dreptului la viata, cele afirmate se justifica prin faptul ca posibilitatea de a desfasura activitate cerebrala se pastreaza in adevaratul sens al cuvantului deoarece incetarea activitatii cerebrale este temporara.

Avand in vedere tehnicile actuale si ceea ce presupune institutia eutanasiei este evident ca restangerea exercitiului dreptului la viata nu este posbilia si relativ la eutanasie, nici nu este dorita. Astfel eutanasia nu poate fi practicata deoarece suprima un drept fundamental.

Consideram neconstitutionala suprimarea unui drept fundamental in orice situatie chiar daca CEDO permite acest lucru uneori. Avand in vedere art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei, dispozitiile constitutionale prevaleaza celor internationale in aceasta situatie deoarece sunt mai favorabile.

Nu pot fi retinute elemente precum intentia sau starea celui care cere sa fie eutanasiat deoarece in nici un articol din Constitutia Romaniei nu exista prevederi care sa sustina afectarea dreptului la viata de asemenea modalitati. 

Acestea fiind spuse, am epuizat motivele, pe care am convenit sa le aduc eu la cunostinta Curtii, pentru care Presedintele Romaniei considera ca dispozitiile privitoare la abrogarea, prin referendum, a legii supuse controlului, sunt neconstitutionale. In continuare, colega mea, va va prezenta o noua serie de motive pentru care institutia eutanasiei, iar apoi institutia vizitei intime suntatinse de vicii de neconstitutionalitate.


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter