Pledoarie Partid C


Onorat juriu,

Stimat auditoriu,

În calitate de reprezentanţi ai Partidului C, parte în dosar, susţinem următoarea pledoarie,

Prin care solicităm onoratului juriu să respingă sesizarea Partidului D referitoare la constituţionalitatea Partidului C, ca inadmisibilă şi neîntemeiată

I. Situaţia de fapt


A. Distincţia dintre declaraţiile politice, actele cu efecte juridice ale partidului C, conţinutul proiectului de Acord Multilateral şi programul partidului C

În analizarea situaţiei de fapt se cere a se distinge între declaraţiile politice ale parlamentarilor partidului C, actele cu efecte juridice întreprinse de aceştia, conţinutul proiectului Acordului multilateral ce urmează a fi depus în Parlament şi programul politic al partidului C.

§1. Declaraţiile politice ale parlamentarilor partidului C

Reprezentanţii partidului C au declarat că „minoritatea rromă este alcătuită din persoane de rang inferior, care o lungă durată de timp au fost robi şi că este normal să se comporte inferior cetăţenilor de naţionalitate română”. Este evident că această afirmaţie răneşte, şochează şi îngrijorează societatea românească în general, şi membrii minorităţii rrome în special. Trebuie însă reţinute următoarele aspecte:

- Libertatea de exprimare priveşte nu numai informaţiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar şi pe cele care contrariază, şochează sau neliniştesc. Aceasta este exigenţa pluralismului, a toleranţei şi a spiritului de deschidere într-o societate democratică1. Mai mult decât atât, preţioasă pentru orice persoană, totuşi, în mod deosebit, libertatea de expresie are caracter indispensabil pentru partidele politice şi pentru membrii acestora2.

- Afirmaţiile partidului C nu iniţiază în niciun caz o campanie de discriminare împotriva etniei rrome, ci se înscriu într-o serie de afirmaţii referitoare la această minoritate, proliferate chiar de presa cu audienţă naţională3. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării a sancţionat de multe ori cu pedepse minime afirmaţii, considerate discriminatorii, la adresa minorităţii rrome4. De aceea ar trebui ca judecarea afirmaţiilor partidului C să se realizeze cu aceeaşi măsură.

- Afirmaţiile partidului C conţin şi aspecte confirmate de cercetători în domeniul istoriei etniei rrome. Astfel afirmaţia că membrii etniei au fost robi o lungă perioadă de timp este documentată şi certificată ca fiind un simplu fapt istoric5. Cercetarea caracteristicilor acestei minorităţi a relevat şi un comportament aparte al ei faţă de celelalte grupuri etnice cu care intră în contact6. Partidului C nu i se poate imputa decât cel mult interpretarea vexatorie a aspectelor menţionate.

- Catalogarea minorităţii rrome drept „inferioară” reprezintă doar o opinie politică născută din eforturile partidului C de a înţelege cauzele creşterii numărului de infracţiuni. De altfel, în decursul istoriei, şi în lucrările ştiinţifice de criminologie s-a căutat o legătură între apartenenţa la un anumit grup etnic şi infracţionalitate7,8. Astfel, acţiunile partidului C nu au, în niciun caz, drept scop final discriminarea unei minorităţi, ci reducerea infracţionalităţii, referirea la „inferioritate” nefiind decât o opinie între altele legate de cauzele fenomenului, iar potrivit art. 72 din Constituţie, parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului9

Ca un corolar, considerăm că declaraţiile publice ale partidului C reprezintă opinii politice, apărate de imunitatea parlamentară, în parte fundamentate pe cercetări ştiinţifice.

§2. Actele cu efecte juridice întreprinse de partidul C

Parlamentarilor partidului C, nu li se pot imputa acte cu efecte juridice ce contravin prevederilor Constituţiei. Parlamentarilor partidului C nu li se poate imputa nicio acţiune contrară Constituţiei. Ei doar au făcut declaraţii fără a fi urmate de acţiuni concrete, precum depunerea unei propuneri legislative.

§3. Programul politic al partidului C

Programul politic al partidului C militează pentru valorile naţionale şi păstrarea acestor valori. Ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică nu au făcut parte niciodată din valorile naţiunii române şi, implicit, nici din programul partidului C. Din toată activitatea lui se observă dorinţa de asigurare a ordinii publice, de apărare a proprietăţii private şi demnităţii fiinţei umane, drepturi fundamentale puse astăzi în pericol de creşterea infracţionalităţii. Mai mult decât atât, partidul C a fost întotdeauna preocupat de faima României în lume în general, şi în Europa în special. Campaniile media din statele UE afectează grav imaginea României şi pun în pericol economia naţională prin reducerea investiţiilor străine şi a numărului de turişti străini. Aceste campanii sunt o situaţie de fapt, incontestabilă, generată de cauze complexe ce însă trebuie căutate pentru identificarea urgentă a unor soluţii. Poate că soluţiile propuse de partidul C pot părea şocante şi dure, dar ele nu reprezintă scopul existenţial al acestui partid, ci doar un mijloc de realizare a programului său de apărare a valorilor româneşti, cu respectarea întocmai a principiilor democraţiei şi statului de drept. Scopul partidului C este de a apăra valorile naţionale şi constituţionale, iar activitatea sa este de a propune, cu respectarea procedurii legale, soluţii pentru atingerea acestui scop.

B. Argumentele potrivit cărora partidul C nu se face vinovat de încălcarea art. 40 alin. (2) şi art. 30 alin. (7) din Constituţie

În ordinea constituţională a României există valori politice, morale şi juridice ce definesc coordonatele juridice ale scopului şi activităţii partidelor politice10. Conform art. 40, alin. (2) din Constituţie sunt neconstituţionale partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României. La art. 30 alin. (7) se prezintă şi limitările libertăţii de exprimare.

§1. Partidul C nu se face vinovat de atentare la suveranitatea, independenţa, faima României şi a naţiunii române

În baza suveranităţii sale, statul are dreptul de a conduce societatea în interior şi de a stabili raporturi cu alte state, în exterior. Dacă latura internă a suveranităţii statului priveşte puterea sa de comanda în interior, concretizată în elaborarea unor norme cu caracter general şi în urmărirea aplicării acestora în practica socială (realizarea ordinii de drept), latura externă priveşte comportamentul statului în plan internaţional, raporturile sale cu celelalte state.

Statul are dreptul de a-şi exercita atributele inerente suveranităţii, pe plan intern şi extern, de a acţiona in mod independent. Independenta este astfel corelativa si intrinseca suveranităţii11.

Aşadar, suveranitatea statului constă în independenţa deplină a acestuia, în dreptul său de a stabili şi înfăptui o politica internă şi externă independentă. Statul suveran este un stat care nu este supus nici unui alt stat, exercitându-şi puterea politică asupra întregului teritoriu al ţării şi asupra tuturor cetăţenilor săi, precum şi in relaţiile sale internaţionale.

În virtutea suveranităţii lor, statele au dreptul de a-şi alege şi dezvolta în mod liber sistemul lor politic, economic, social si cultural, de a-şi organiza viaţa internă fără niciun amestec sau constrângere din afară şi de a-şi stabili propria politică internă şi externă în mod independent.

Potrivit art.1 si art. 2 din Constituţie, România este stat suveran si independent, suveranitatea aparţinând poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative [...] precum şi prin referendum.

În speţă, liderul împreună cu unii parlamentari ai partidului C şi-au exprimat o opinie politică/au făcut o sugestie publica, deocamdată fără niciun fel de valoare sau formă juridică. Nu putem spune că prin exprimarea unei opinii politice se aduce atingere suveranităţii şi independenţei vreunui stat, câtă vreme rămâne în stadiul de opinie (cel mult ea va putea fi sancţionată politic şi moral, de către electorat, prin vot).

Ipotetic, opinia politică a unor membri ai partidului C s-ar putea materializa în proiectul de Acord multilateral, cu privire la care, Parlamentul (organ reprezentativ suprem al poporului roman, constituit prin alegeri libere, periodice şi corecte, prin care se exercită suveranitatea poporului român) este în măsură să ia o decizie. Soluţia Parlamentului (favorabilă sau nu propunerii din proiectul de Acord) va fi luată de organul competent, cu respectarea procedurilor legale, fără vreo ingerinţă externă şi va reflecta propria politica independentă, respectându-se în acest fel suveranitatea şi independenţa statului roman. Câtă vreme sunt respectate aceste cerinţe, iar Parlamentul este liber sa respingă o astfel de propunere daca ea nu respectă normele de drept constituţional şi obligaţiile asumate de România ca subiect de drept internaţional, prin acordurile şi convenţiile la care este parte, atunci nu se aduce atingere suveranităţii şi independenţei României.

§2. Partidul C nu se face vinovat de atingerea integrităţii teritoriale prin separatism teritorial

Potrivit art. 20 din Convenţia - cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale, ratificată de România la 11 mai 1995, „orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale va respecta legile naţionale si drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinând majorităţii sau altor minorităţi naţionale.“ De asemenea, conform art. 5 alin (2) din Declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase si lingvistice, „politicile de cooperare şi asistenţă dintre state vor fi planificate si aplicate luând în considerare, în modul cuvenit, interesele legitime ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.“

Deşi, aparent, propunerea partidului C poate fi una catalogată drept şocantă, prin care se atinge integritatea teritorială, aceasta, în fond, ţine cont atât de doleanţele cetăţenilor, cât şi de problemele cetăţenilor de etnie rromă. Prin aceasta propunere se doreşte o integrare a rromilor în rândul marilor state europene, astfel intenţia fiind una de ajutorare.

Alături de Constituţia României, prin art. 30, şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art. 10, garantează libertatea de exprimare. Curtea Europeană statuează, astfel, ideea ca democraţia nu se rezumă la domnia opiniei majorităţii, ci implică într-o egală măsură respectul pentru minorităţi, tolerarea manifestărilor izolate sau excentrice, necesitând abordarea relaţiei individ-colectivitate dintr-o perspectivă liberală. Consideram că această propunere, de creare a unui stat pentru cetăţenii de etnie rromă, este tocmai în spiritul acestui articol şi respectă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

§3. Partidul C nu se face vinovat de nerespectarea principiilor pluralismului politic, ale democraţiei, statului si ordinii de drept

Partidul politic C, bucurându-se de acest statut, este unul dintre partidele politice aflate la putere, care contribuie la „definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei”. Aşa cum precizează şi articolul 8 alin. 1 din Constituţia României „Pluralismul in societatea românească este o condiţie si o garanţie a democraţiei constituţionale.”

Prin urmare, prin afirmaţiile liderului de partid C, afirmaţii care se încadrează în ceea ce numim „opinii politice” - acestea nefiind materializate printr-o anumită decizie care să producă efecte juridice - partidul în discuţie se raliază la articolul 1 din Constituţia României care precizează in alineatul 3 : „România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, in spiritul tradiţiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

Opiniile politice ale liderului de partid se bucură de imunitatea parlamentară prevăzută în articolul 72 alineat 1 din Constituţie: „ Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.”

În plus, afirmaţiile acestuia se întemeiază pe libertatea de exprimare, consacrată atât în Constituţia României - articolul 30 : „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.” cât şi in articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Libertatea de exprimare, apărată de articolul 10, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenţie. Considerăm că ea stă chiar la baza noţiunii de “societate democratică” ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenţia.

Astfel, “libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului sau si ale împlinirii individuale a membrilor săi.” Astfel, ea acoperă nu numai “informaţiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis în absenţa cărora nu există “societate democratică”.

§4. Partidul C nu se face vinovat de incitare la ură naţională, rasială, discriminare şi violenta publică

Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 78/2003, nr. 74/1994 şi nr. 20/2000, în concordanţă şi cu practica constituţională a altor ţări, susţine că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale tratamentul trebuie să fie egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În general, se apreciază că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării se face atunci când la situaţii egale se aplică tratament diferenţiat, fără să existe motivare obiectivă şi rezonabilă.

Inegalitatea reală care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte în funcţie de scopul legii care le conţine. În măsura în care egalitatea nu este naturală, impunerea sa ar însemna instituirea unei discriminări.

Pentru a exemplifica, amintim mesajul senatorului UDMR Gyorgy Frunda, adresat în data de 8 aprilie a.c., în plenul Senatului, către comunitatea rromă cu ocazia zilei internaţionale a rromilor , spunând că este nevoie de măsuri de discriminare pozitivă pentru a rezolva problemele acestei comunităţi. Printr-o astfel de discriminare se pot crea societăţi multiculturale paşnice, fluxuri migratorii transnaţionale, schimbări ale compoziţiei si originii imigraţiei, transformări rapide ale unor ţări în spatii de la care plecau imigranţii în spaţii care primesc imigranţii.

II. Situaţia de drept

A. Inadmisibilitatea sesizării

Partidul D, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii Partidului C, având în vedere declaraţiile şi acţiunile Partidului C. În opinia Partidului D, conform art. 40 din Constituţie, partidele sau organizaţiile care, prin scopurile lor ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

Articolul 39 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, enumără limitativ titularii dreptului de a solicita Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii unui partid politic. Potrivit acestor texte de lege, aceştia pot fi doar preşedintele unei Camere a Parlamentului, cu aprobarea majorităţii absolute a membrilor camerei, sau Guvernul.

Prin urmare, potrivit legii, partidul D nu se poate adresa direct Curţii Constituţionale cu această cerere, lipsindu-i ceea ce, în dreptul comun, numim capacitate procesuală activă. Partidul D nu poate decât să ceară unuia dintre Preşedinţii Camerelor dezbaterea în Parlament a unei eventuale contestaţii la Curtea Constituţională privind legalitatea partidului C ori să solicite Guvernului să sesizeze Curtea cu privire la această problemă.

B. Sesizarea nu se justifică din punct de vedere constituţional

Constituţia României prevede în art.30 alin. (1) că “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.” De asemenea art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede faptul că: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.[...]”. Aşadar, liderul partidului C, în temeiul acestor doua articole îşi exprimă o opinie proprie şi personală cu privire la situaţia actuală, conflictuală, determinată de infracţiunile repetate, comise de cetăţenii de naţionalitate rromă. Pentru a veni în sprijinul eradicării sau cel puţin ameliorării acestui conflict, ce antrenează practic toate statele membre ale UE, liderul Partidului C şi-a exprimat public opinia politică.

Partidul C este partid parlamentar, astfel că, liderul său se bucură de imunitate parlamentară în ceea ce priveşte opinia sa politică, întrucât art. 72 alin (1) din Constituţie prevede faptul că „ deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului“. Prin urmare, liderul partidului C nu poate fi tras la răspundere juridică pentru declaraţiile făcute în exercitarea mandatului.

Constituţia României prevede în art.40 alin.(1) si (2) că “(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. (2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.” Astfel, din punct de vedere al constituirii, partidul C este legal constituit, fiind în conformitate cu prevederile alin. (1) al art.40. În ceea ce priveşte activitatea partidului, aceasta se desfăşoară în conformitate cu legea fundamentală, acţiunile partidului nefiind încadrate printre condiţiile enumerate în art.40 alin. (2).

Conform Avizului Consultativ Nr.1 din 5 aprilie 2007 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României-domnul Traian Băsescu - Curtea precizează că în ceea ce priveşte atitudinea şi exprimările domnului Traian Băsescu la adresa unor personalităţi publice, în temeiul art.84 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României se bucură de imunitate în condiţiile art.72 alin.(1), adică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. În raport cu scopul politic urmărit, manifestările Preşedintelui pot fi caracterizate ca opinii politice şi sunt protejate de imunitatea prevăzută de textul citat din Constituţie. În acest sens, Curtea aminteşte considerentele Deciziei sale nr.53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005, în care se statuau următoarele: "Curtea constată că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică - aşa cum este Preşedintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorităţi publice -, referitoare la alte autorităţi publice... rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art.30 alin.(6) şi (7) din Constituţie."

În concluzie, apreciem ca precizările Curţii Constituţionale privind opiniile politice ale Preşedintelui României pot fi extrapolate „mutatis mutandis” şi altor titulari ai unor mandate de demnitate publica, aşa cum sunt şi parlamentarii Partidului C. Rezultă din această afirmaţie că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile pe care liderul partidului C le-a făcut în exercitarea mandatului acestuia, „rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art.30 alin.(6) şi (7) din Constituţie” .

Prin decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, se reţine că „protecţia opiniilor si a libertăţii de a le exprima constituie unul dintre obiectivele libertăţii de reuniune si de asociere consacrate prin art. 11.”

În ceea ce ne priveşte, considerăm că acest lucru e mai pronunţat în cazul partidelor politice, ţinând cont de rolul lor fundamental în menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei. Acest argument e întărit şi prin art. 8 alin 2 din Constituţia României: „(...) Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.”

Tot potrivit deciziei amintite mai sus, „Nu există democraţie fără pluralism (...). Iată de ce libertatea de exprimare consacrată prin art. 10 este valabilă, sub rezerva alin. 2, nu numai pentru "informaţii" sau "idei" primite favorabil sau considerate ca inofensive ori indiferente, dar şi pentru cele care frapează, şochează sau îngrijorează .” Mai mult decât atât, Curtea precizează că o formaţiune politică care respectă întocmai principiile fundamentale ale democraţiei nu poate îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică a ţării, atâta timp cât doreşte să o dezbată public pe scena politică.

Apreciem că aceste argumente aduse de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pot fi extrapolate şi la speţa noastră. Prin urmare, opiniile politice ale liderului partidului C chiar frapante sau îngrijorătoare sunt reflexul libertăţii de exprimare, având la bază una dintre principalele trăsături ale democraţiei şi anume posibilitatea de a dezbate prin dialog problemele ridicate de diferite curente politice, inclusiv in situaţia în care acestea deranjează sau îngrijorează.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri si responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie masuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”.

Libertatea de exprimare sta la baza noţiunii de “societate democratică” constituind unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului sau şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Conform articolului 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare acoperă nu numai “informaţiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis în absenta cărora nu exista “societate democratică”.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, potrivit jurisprudenţei sale, subliniază faptul ca democraţia nu se rezumă doar la acceptarea şi domnia opiniei majorităţii, ci în egală măsură trebuie respectate si opiniile minorităţilor, oricât de izolate şi excentrice ar fi manifestările lor. Integritatea teritorială a fost invocata în numeroase cazuri, mai ales cele în care reclamanţii au fost condamnaţi de autorităţi pentru afirmaţii prin care aceştia îşi exprimau, în diverse forme sprijinul sau simpatia pentru cauzele populaţiei etnicilor. (a se vedea de exemplu cauzele Ceylan c. Turciei, Arslan c. Turciei, Gerger c. Turciei (1999), Incal c. Turciei (1998), etc.). Curtea Europeană a ajuns la concluzia că sancţiunile impuse reclamanţilor pentru afirmaţii caracterizate drept atentate la integritatea statului turc (afirmaţii referitoare îndeosebi la existenta naţiunii kurde ca entitate distincta fata de naţiunea turcă, conţinând critici ale politicii Turciei relative la problema kurda si susţinând cauza kurda) nu erau proporţionale cu scopul legitim urmărit, încălcând astfel articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, elementul esenţial al acestei concluzii constituindu-l constatarea Curţii potrivit căreia respectivele afirmaţii nu reprezentau o incitare la violenta, dar şi reafirmarea principiului potrivit căruia articolul 10 protejează şi opiniile minoritare care ofensează sentimentele unei majorităţi a populaţiei.

Un alt exemplu relevant din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este Decizia sa din 9 septembrie 2004, prin care se stabileşte că decizia de interzicere a partidului politic UMO Ilinden din oraşul Pirin, pronunţată de către Curtea Constituţională bulgară a fost nejustificată. Curtea Europeană a declarat că interzicerea partidului respectiv încalcă articolul 11 al Convenţiei, care garantează dreptul la asociere. Potrivit acestui articol :”1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică,apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau amoralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.” Curtea Constituţională bulgară şi-a bazat verdictul pe rapoarte ale presei şi ale Ministerului de Interne în care se vorbea despre solicitările separatiste ale partidului, despre părerile comisiei juridice a Parlamentului, ale ministrului de interne, ministrului justiţiei şi ale procurorului general.

Onorat juriu

Distins auditoriu,


În considerarea argumentelor expuse mai sus vă solicităm să respingeţi ca inadmisibilă şi neîntemeiată sesizarea Partidului D privind neconstituţionalitatea Partidului C.

1 C.E.D.O., Cauza Handyside c. United Kingdom, 7.12.1976.

2 C.E.D.O. Cauza Incal c. Turkey, 9.06.1998.

3 De exemplu în Jurnalul Naţional din 19.02.2004, redactorul şef scria că „mă întreb ce a făcut poporul român, cu ce a greşit atât de mult să merite un astfel de tratament din partea celor care încearcă să le bage pe gât toţi ţiganii analfabeţi”. Sesizat cu privire la acest articol, Colegiul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit la 17.03.2004 doar „sancţionarea contravenientului cu un avertisment contravenţional”. La 28.07.2003 tot Jurnalul Naţional scria că „dacă reprezentanţii rromilor n-au nici timp şi nici chef să colinde prin Europa după fraţii lor, atunci poate că nişte echipaje bine pregătite să-i umfle din somn şi să ni-i aducă mai repede acasă că ni s-a făcut dor nebun de ei”. Deşi sesizat, CNCD a considerat că în articol nu s-a folosit un limbaj discriminatoriu.

4 G. Andreescu, Libertatea de exprimare şi legislaţia de combatere a discriminării în România, în Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2005, p.16.

5 Conform L. Cherata, Istoria Ţiganilor: origine, specific, limba, Ed. Z, 1994, p. 34, „...la 11 decembrie 1855 prinţul Grigore A. Ghica a abolit pentru totdeauna robia ţiganilor în toată întinderea principatului Moldovei ... abia în 1856, sub domnia lui Barbu Ştirbei este abolită robia tuturor categoriilor de ţigani din Ţara Românească”.

6 Conform L. Cherata, op.cit., p.54, „oricât de gălăgioşi sunt ţiganii şi oricâte pricini ar avea între ei se poate spune fără exagerare că între ei sunt cu mult mai corecţi decât în relaţiile cu cei de altă naţie. Un gajó (n.n. individ care nu e ţigan) este întotdeauna un individ faţă de care un ţigan nu are prea multe obligaţii morale ... comportamentul unui ţigan nu include în această direcţie nici un scrupul”.

7 Lector univ. Sergiu Bogdan. Criminologie. Curs I.D.

8 http://www.sens.org.ro/index_ro.html - Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii

9 Curtea Constituţională a recunoscut prin Avizul 1/2007 că, de exemplu, afirmaţia Preşedintelui conform căreia Parlamentul este „o şandrama intrată în moarte clinică”, precum şi multiplele ocazii în care Preşedintele i-a numit pe parlamentari drept „infractori”, reprezintă opinii şi preferinţe politice, bucurându-se implicit de imunitatea garantată de Constituţie.

10 I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ed. a XIII-a, vol. 2, Ed. All Beck, Bucureşti, p. 24.

11 R.M. Besteliu, Drept international. Introducere in dreptul international public, Ed. All Beck, 2003, p.85.


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter