Pledoarie Ioana STAN

Curtea Constituţională din România

Obiect: Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii privind reproducerea umană asistată

 

Document: Pledoaria reprezentantului Ministerului Public în favoarea Casei judeţene de asigurări de sănătate Harghita (partea a II-a)

 

 

Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale,

 

Onorata Curte Constituţională,

 

  1. Introducere

Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a reprezenta Ministerul Public si pentru a formula punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în Legea referitoare la reproducerea umană asistată, excepţie pe care nu mă feresc să o calific de la bun început ca fiind neîntemeiată.

Ministerul Public apreciază că sunt respectate drepturile constituţionale pretins încălcate, cum ar fi dreptul la viaţa intimă, familială şi privată (prevăzut de art. 26 din Constituţia României, precum şi de art.8 din Convenţia pentru apărarea Dreptuilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale – „CEDO” - şi de art. 7 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniuni Europene), dreptul la identitate (prevăzut de art.6 din Constituţie) şi principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice (prevăzut de art. 16 din Constituţie).

După cum vom arăta in continuare, dispoziţiile legii supuse controlului nu încalcă drepturile menţionate, ci le restrâng într-un scop legitim şi în mod justificat şi rezonabil, în conformitate atât cu prevederile art. 53 din Constituţiei, cât şi cu cele ale CEDO.

  1. Importanţa domeniului reglementat

Înainte de toate, considerăm, Onorată Curte, că este util acestei cauze să subliniem importanţa domeniului reglementat. Conform rezultatelor recensământului din 2011, s-a consemnat o scădere dramatică a populaţiei României, cauzele acesteia fiind binecunoscute, printre care scăderea natalităţii ori emigrarea din motive economice. In schimb, consecinţele acestei scăderi demografice sunt cele care fac ca această problemă sa fie una de interes naţional, consecinţe precum lipsa personalului calificat, deteriorarea climatului economic şi a dezvoltării economice. De aceea, statul român are nevoie de o politica demografica coerentă care să permită o creştere a populaţiei din punct de vedere etnic românesc. Legea privind reproducerea umană asistată se înscrie în cadrul acestei politici deoarece încurajează o expansiune demografică.

Aşadar, scăderea populaţiei României reprezintă o problemă ce ţine de siguranţa naţională, ceea ce a făcut ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate, justificând, în acelaşi timp, angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului acestei legi, în conformitate cu prevederile art. 114 din Constituţie şi cu jurisprudenţa acestei Curţi.

  1. Complexitatea legislaţiei în domeniul inseminării artificiale în celelalte ţări europene

În acest context, merită subliniată şi complexitatea legislaţiei în domeniul inseminării artificiale, la nivel european, recurgerea la metodele de reproducere umană asistată continuând să dea naştere unor ample dezbateri de ordin moral, ţinându-se cont şi de evoluţia rapida a ştiinţei în acest domeniu. Astfel, conform unui studiu comparativ al Consiliului Europei în 39 de ţări europene1, nu există un consens între statele membre privind legislaţia în domeniul reproducerii asistate, practica inseminării artificiale fiind încadrată fie de legi, fie de acte administrative sau chiar de circulare profesionale sau decrete regale.

  1. Marja de apreciere a statelor

Or, tocmai din pricina lipsei de consens european asupra acestei chestiuni, prin Hotărârea din 3 noiembrie 20112, în cauza S.H. şi alţii împotriva Austriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că trebuie acordată statelor o ampla marjă de apreciere.

De altfel, într-o speţă anterioară, în cauza Handyside contra Regatului Unit3, Curtea Europeană a statuat că statele dispun de o marjă de apreciere mai largă în ceea ce priveşte compatibilitatea masurilor acestora cu dreptul la viaţă privată, drept pretins a fi încălcat de dispoziţiile legii în cauză.

Considerăm a fi relevante aceste precizări întrucât dispoziţiile constituţionale, pe care autorul excepţiei susţine ca această lege le-ar încălca, privesc drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor ce trebuie interpretate în concordanţă cu Convenţia pentru apărarea Dreptuilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

  1. Privind restrângerea dreptului la decontarea cheltuielilor ocazionate de operaţiunile de inseminare artificială pe criteriul naţionalităţii şi al limbii

Vă rog să-mi permiteţi, Onorată Curte, să precizez că se produce o confuzie între două drepturi distincte: dreptul de a recurge la tehnicile de inseminare artificală şi dreptul de a beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate de acestea.

În acest scop, este absolut necesar să stabilim conţinutul acestuia din urmă şi, de asemenea, să verificăm aplicabilitatea dreptului la viaţa intimă, privată şi familială, pe baza jurisprudenţei acestei Curţi şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Deşi nu-i poate fi stabilit cu exactitate conţinutul, dreptul la viaţă intimă, privată şi familială presupune atât o obligaţie negativă, aceea de non-imixtiune în viaţa privată şi familială, cât şi o obligaţie pozitivă din partea statului, inerentă respectării efective a vieţii private şi familiale. Sub cel de-al doilea aspect, care ne intereseaza de fapt, protecţia pozitivă a vieţii private şi familiale este asigurată prin dispoziţiile acestei legi, ţinând cont că accesul la metodele de reproducere asistată este asigurat tuturor, nefăcându-se nicio diferenţiere pe criteriul naţionalităţii sau al limbii.

Pe de altă parte, decontarea cheltuielilor ocazionate de fertilizarea in vitro nu intră in cadrul acestor obligaţii pozitive ale dreptului la viaţă intimă, privată şi familială. Dimpotrivă, avem în vedere o prestaţie socială, deci un drept patromonial, economico-social. De altfel, semnalăm că în multe ţări europene precum Austria, Estonia, Irlanda, Letonia sau Elveţia, nu se beneficiază de decontarea cheltuielilor, iar în alte ţări cheltuielile sunt decontate doar parţial.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit un tratament diferenţiat nediscriminatoriu cu privire la un drept economico-social, pe criteriul naţionalităţii şi al limbii, neîncălcandu-se astfel, nici dreptul la viaţă privată şi familială, nici principiul egalităţii.

  1. Privind restrângerea dreptului la decontarea cheltuielilor pe criteriul naţionalităţii

Referindu-ne, Onorată Curte, la tratamentul diferenţiat pe criteriul naţionalităţii, observăm că art. 18 alin. (1) din Constituţie conferă cetăţenilor străini protecţia generală a persoanei şi a bunurilor. O interpretare a acestui articol s-a realizat şi prin Deciziile nr.494, respectiv 665 din 1998, prin care aceasta Curte a statuat ca: „cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, ceea ce implică sub aspectul drepturilor civile, incidenţa cu prevederile art. 16 alin. (1)”.

Or, o asemenea interpretare permite, Onorată Curte, ca sub aspectul drepturilor economico-sociale, sa poată exista un tratament diferenţiat pe criteriul naţionalităţii, care sa nu fie discriminatoriu.

În consecinţă, nu se încalcă nici principiul egalităţii şi nici principiul constituţional privind protecţia străinilor întrucât nu se poate susţine că dispoziţiile legii ar leza „protecţia generală a persoanelor şi a averilor”. Cât priveşte principiul egalităţii, acesta vizează numai pe cetăţenii români. In dreptul român, există o distincţie între regimul juridic al cetăţenilor şi cel al străinilor, aceştia din urmă neputându-se bucura de toate drepturile subiective recunoscute cetăţenilor români, după cum nu pot fi ţinuţi să îndeplinească toate îndatoririle acestora.

De altfel, este cunoscută existenţa unui consens european cu privire la regimul juridic al străinilor, anume că între drepturile civile clasice, pentru care se aplică principiul egalităţii şi în cazul străinilor, şi drepturile politice exclusive cetăţenilor, se află drepturile sociale şi economice la care numeroase legislaţii naţionale limitează accesul străinilor.

Sub acest aspect subliniem şi faptul că naţionalitatea nu figurează printre criteriile prevăzute de par. 1 al art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, cu privire la nediscriminare, aceasta fiind precizată separat în par. 2 al aceluiaşi articol, ca un criteriu al nediscriminării, însă, numai în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al tratatelor.

Permiteţi-mi, Onorată Curte, să reiterez consideraţiile noastre în acest sens, adăugand câteva argumente suplimentare. Art.16 alin. (1) din Constituţie trebuie interpretat şi în sensul Deciziei nr.1 din 8 februarie 19946, prin care această Curte a statuat că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. In cazul de faţă, scopul urmărit este acela de a creşte numeric populaţia României, a cetăţenilor români, justificând, aşadar tratamentul diferenţiat pe criteriul naţionalităţii.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici argumentele potrivit cărora se încalcă prevederile art. 1 din CEDO prin care sunt recunoscute drepturile oricărei persoane aflate sub jurisdicţia statelor contractante, inclusiv străinilor, deoarece Convenţia nu garantează în sine drepturi economice şi sociale, fapt amintit şi de Curtea Europeană în cauza Pančenko împotriva Letoniei7. Tot în cadrul acestei speţe, Curtea a statuat că pot exista drepturi civile şi politice care să aibă prelungiri de ordin economic şi social, printre care şi protecţia socială.

Cu toate acestea, îngăduiţi-mi, Onorată Curte, să resping o interpretare conform căreia decontarea cheltuielilor pentru fertilizarea in vitro ar reprezenta o prelungire de ordin economic şi social a dreptului la viaţă privată şi familială. In acest scop, merită ilustrată decizia de inadmisibilitate în cauza Nitecki împotriva Poloniei, prin care CEDO a constatat că refuzul Poloniei de a deconta cheltuielile pentru tratamentul bolii incurabile a reclamantului nu reprezinta o încălcare a dreptului la viaţă, drept civil recunoscut de Convenţie; prin urmare, decontarea nefiind o prelungire de ordin economic a acestui drept civil. Pentru identitate de raţiune, considerăm că nici decontarea cheltuielilor pentru procedurile de fertilizare in vitro nu poate fi privită sub imperiul dreptului la viată privată şi familială, deci ca o prelungire a acestuia.

  1. Privind restrângerea dreptului la decontarea cheltuielilor pe criteriul limbii

Sub aspectul restrângerii dreptului la decontarea cheltuielilor pe criteriul limbii, permiteţi-mi, Onorată Curte, să subliniez faptul că legiuitorul a căutat să concilieze realităţile sociale cu poziţiile sale de principiu în materie. Restrângerea acestui drept pe criteriul limbii s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi cu jurisprudenţa CEDO, potrivit căreia orice diferenţă de tratament făcută de stat intre persoane aflate în situaţii similare trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.

După cum am mai arătat, justificarea obiectivă şi rezonabilă constă în simplul fapt că intenţia legiuitorului a fost aceea de a încuraja prin decontarea cheltuielilor pentru fertilizarea in vitro, creşterea populaţiei din punct de vedere etnic românesc, scopul legitim al acestei reglementări fiind acela de a remedia o problemă de siguranţă naţională. Conchizând cu privire la acest aspect, subliniem că accesul în sine la procedurile de fertilizare este asigurat inclusiv minorităţilor naţionale.

  1. Privind protejarea anonimatului donatorilor de gameţi

In ultimul rând, vă rog să-mi îngăduiţi, Onorată Curte, să fac câteva precizări relevante în legătura cu dispoziţiile legii privind protejarea anonimatului donatorului de gameţi.

In acest scop, credem că nu pot fi reţinute argumente potrivit cărora păstrarea seceretului identităţii donatorilor de gameţi ar încălca dreptul la viaţă privată, din cauza imposibilităţii copilului de avea a acces la date identificatoare ale orginilor. În astfel de situaţii avem mai multe interese concurente, pe de o parte, interesul vital al copilului si dreptul său de a-şi cunoaşte originile şi, pe de altă partem interesul donatorului de a-şi păstra anonimatul, la care se adaugă interesele terţilor, al părinţilor care au recurs la fertilizarea in vitro. Or, ţinând cont de interesele concurente greu de conciliat, păstrarea anonimatului donatorilor de gameţi reprezintă o măsură rezonabilă şi justificată, neîncălcându-se dreptul la viaţă intimă şi nici principiul egalităţii, lucru susţinut, de altfel, şi de Curtea Europeană în cazul Odièvre împotriva Franţei8 din 2003.

 

In concluzie,

Domnule Preşedinte, Onorată Curte Constituţională,

Deoarece niciuna dintre dispoziţiile Legii privind reproducerea umană asistată nu contravine prevederilor constituţionale, solicităm să dispuneţi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Ioana – Mihaela Stan

Reprezentant al Ministerului Public

1 CONSILIUL EUROPEI, Assistance médicale à la procréation et protection de l’embryon humain. Etude comparative sur la situation dans 39 pays, CDBI/INF (98) 8, Strasbourg, 2 iunie 1998, disponibil on-line pe http://www.coe.int/t/dg3/healthbioethic/texts_and_documents/CDBI-INF(98)8PMAf.pdf

3 Handyside contra Regatului Unit, Hotărârea CEDO din 7 decembrie 1976, Strasbourg, disponibil on-line pe http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=1&portal=hbkm&action=html&highlight=handyside%20%7C%20royaume-uni&sessionid=94364526&skin=hudoc-fr

4 Decizia nr.49 a Curţii Constituţionale din 10 martie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art.13 din Legea nr.15/1996 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicată în M.Of. nr. 161 din 23 aprilie 1998, disponibilă on-line pe http://www.ccr.ro/cauta/DocumentOpen.aspx?Guid=493fd3d5-2447-490c-96cc-6458e38bdb64&type=D&action=open

5 Decizia nr.66 a Curţii Constituţionale din 16 aprilie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.41 raportat la art.39 din Decretul nr.210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, publicată în M. Of. Nr. 187 din 20 mai 1998, disponibilă on-line pe http://www.ccr.ro/cauta/DocumentOpen.aspx?Guid=33dc6682-0028-45d7-a780-c7917b83f2c5&type=D&action=open

6 Decizia Nr. 1 a Curţii Constituţionale din 8 februarie 1994 privind liberal acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, publicată în M. Of. Nr. 69 din 16 martie 1994

7 Pančenko împotriva Letoniei, Decizia de inadmisibilitate din 28 octombrie 1999, CEDO, Strasbourg

8 Odièvre împotriva Franţei, Hotărârea CEDO din 13 februarie 2003, Strasbourg, disponibil on-line pe http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=1&portal=hbkm&action=html&highlight=odievre%20%7C%20france&sessionid=94365356&skin=hudoc-fr


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter