Pledoarie Anda CALIN

Domnule Preşedinte, Onorată Curte,

 

Îngăduiți-mi ca la începutul pledoariei mele să vă amintesc un vechi proverb românesc: Mulțimea de copii, averea omului. Copilul este singura împlinire adevărată pe care omul o are pe lume, singurul care îl poate consola de greutățile legate de umila sa existență. Prin prevederile legii privind reproducerea asistată, Guvernul îi răpește omului acest dar prețios încă dinainte de a se bucura de el, pentru că înfrânează posibilitatea celor care nu cumulează condițiile aspre prevăzute în lege de a-și întemeia o familie. Nu este oare în afara logicii și a oricăror sentimente profund umane ca anumitor categorii de persoane să li se refuze, pe criterii discriminatorii, singura șansă de a concepe un copil?

Tot ceea ce voi susține în această pledoarie nu este nici fără precedent, nici contrar doctrinei care se desprinde din deciziile dumneavoastră. Tocmai de aceea vă rog să admiteţi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind reproducerea umană asistată, intrucât, aşa cum voi învedera ulterior, acestea încalcă flagrant dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) care consfinţesc principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi dispoziţiile art. 26 cu privire la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. De asemenea, faţă de prevederile constituţionale, se încalcă şi dreptul la identitate.

Supun atenţiei dumneavoastră, Onorată Instanţă, Legea privind reproducerea umană asistată medical, întrucât cuplurile care nu pot procrea apelează adesea la metodele medicale pentru a putea avea un copil, nucleul familiei. Subliniez faptul că această lege este una restrictivă, intruducând condiţii discriminatorii pe criteriul vârstei, pe criteriul averii, dar și pe criteriul originii naționale pentru persoanele care doresc să apeleze la procedura reproducerii asistate.

  1. În primul rând, principiul egalității consfințit în Constituție prin art. 16 alin. (1) se încalcă prin introducerea unei limite de vârstă între 18 și 37 de ani pentru accesul la procedura de fertilizare in vitro, restricţionându-se accesul persoanelor care nu se încadrează în respectiva limită, cum este cazul reclamantei în speţă, Ildiko Benko, în vârstă de 38 de ani. Dispoziţiile constituţionale amintite trebuie coroborate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care prevede la art. 1 că „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi” şi cu dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit căruia exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Curtea Constituţională a statuat în Decizia nr. 513/2006 că un criteriu de vârstă nu poate constitui o justificare obiectivă şi raţională cu privire la diferenţa de tratament juridic la care este supusă o anumită categorie de persoane. Instanţa a observat atunci că aplicarea unui astfel de tratament discriminatoriu încalcă principiul egalităţii consacrat de Constituţie, chiar dacă art. 4 alin. (2) nu include în mod expres vârsta în cadrul principiilor de nediscriminare. De altfel, enumerarea cuprinsă în acest articol are un caracter enunţiativ şi nicidecum unul limitativ. Chiar în art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului se prevede că nu este admisă nicio discriminare pe criteriile enumerate sau care provine din „orice altă situaţie”.

  1. Pentru a-mi susține cauza, subliniez că principiul egalităţii în faţa legii este încălcat, în plus, prin obligativitatea viitorilor părinţi de a face dovada obţinerii împreună a unui venit de minim 3000 de lei pe lună, fiecare dintre ei trebuind să aibă cel puţin 1000 de lei pe lună, venit considerat a fi necesar pentru buna creştere a copilului. Astfel, se realizează o discriminare pe criteriul averii faţă de cei care nu obţin asemenea venituri, fiindu-le negat dreptul de a-și întemeia o familie. Este oare firească această obligativitate la o valoare atât de ridicată în condiţiile în care în România există un salariu minim pe economie mult inferior acestei sume chiar şi in cazul cumulării salariului celor doi părinţi? Această realitate presupune faptul că o familie în România se poate întreţine cu un asemenea venit. Drept consecinţă, legea nu mai apără în mod corespunzător valorile ocrotite de Constituţie, contravenind astfel dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi 4 alin. (2).

  2. De asemenea, legea prevede că numai părinţii cetăţeni români pot beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate de operaţiunile în discuţie.

Considerăm, Domnule Preşedinte, că dispoziţiile legale care introduc o discriminare pe criteriul originii naţionale sunt rezultatul unor prejudecăţi atavice care nu au nicio tangenţă cu realităţile vieţii. Este inadmisibil ca într-un stat membru al Uniunii Europene să fie introdusă drept condiţie pentru accesul gratuit la procedura fertilizării in vitro exclusiv cetăţenia română. Reclamanta în speţă este cetățean român de naționalitate maghiară, căsătorită cu un cetăţean italian, drept urmare Casa de Asigurări de Sănătate Harghita a refuzat să-i plătească cheltuielile ocazionate de efectuarea fertilizării in vitro. Oare nu se încalcă pe lângă principiul egalității în fața legii și dreptul la identitate al cetățeanului român de naționalitate maghiară, considerând că art. 6 alin. 2 din Constituție prevede că ”măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români"?

  1. Faţă de art. 26 din Constituţie care garantează ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, Legea în discuţie conţine, de asemenea, prevederi neconstituţionale. Raportându-mă la dreptul european, învederez faptul că în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „viaţă privată” la care se referă art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului curpinde şi dreptul la „identitate personală”, ce permite oricărei persoane să caute şi să-i cunoască pe cei care au conceput-o şi pe cea care i-a dat viaţă. Conform jurisprudenţei CEDO, în hotărârea din 7 februarie 2002 în cauza Mikulic contra Croaţiei, Curtea a stabilit că respectarea vieții private reclamă ca oricine să poată să își stabilească elementele identității sale ca ființă umană și că este importantă îndreptățirea individului să obțină asemenea informații, din cauza implicațiilor sale asupra formării personalității. În acest scop, aşa cum a statuat CEDO în cauza X şi Y împotriva Olandei din 1985, statelor le revin pe tărâmul articolului 8 al Convenției, obligații pozitive, inerente respectării efective a "vieții private", precum ar fi cele care implică adoptarea unor măsuri pentru a proteja viața privată chiar în sfera relațiilor dintre indivizi, statele membre beneficiind însă, de o anumită marjă de apreciere. Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura oricărei persoane dreptul de a-şi cunoaşte ascendenţa, atunci când ascendenţa copilului din căsătorie nu corespunde, ca realitate biologică, realităţii juridice. Or, legiuitorul român nu face decât să îngrădească acest drept al copilului, prin imposibilitatea de a avea acces la datele tatălui său biologic.

Legea privind reproducerea umană asistată prevede crearea unei baze de date naţionale cu donatorii de gameţi, în care vor fi introduse toate datele personale ale donatorilor, însă copilul nu va avea acees la aceste date, cu excepţia cazului în care donatorul îşi manifestă expres dorinţa de a fi cunoscut. Or, această dispoziţie este contrară art. 26 din Constituţie, coroborat cu art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât încalcă dreptul copilului de a-şi cunoaşte identitatea personală. Subliniez că legislaţia altor ţări din cadrul Uniunii Europene este în acord cu jurisprudenţa CEDO, garantând dreptul la identitate şi la dezvoltare personală. În acest sens, în state precum Anglia, Germania, deşi legea protejează donatorul, nu garantează dreptul la anonimat, dreptul la informare şi la cunoaşterea originii fiind superior. De altfel, Curtea Supremă din Israel a decis că bărbatul care a luat hotărârea de a deveni donator se obligă, prin aceasta, să asigure întreținerea copilului rezultat din inseminare artificială, în aceleași condiții în care ar fi acordat-o propriului său copil.

  1. Nu în ultimul rând menționez că legea privind reproducerea umană asistată conține o prevedere ce mă poartă cu gândul către practicile din Germania nazistă, unde pe baza unor proceduri eugenice erau selectați copiii care să corespundă unei rase perfecte, pur ariane. Or, in decizia din 29 iulie 1994, Consiliul Constituțional francez a statuat că integritatea umană se află în strânsă legătură cu interdicția oricărei practici eugenice utilizată pentru organizarea populației prin selecția de persoane. Potrivit dispozițiilor legale în discuție, embrionii nefolosiți de către cuplurile vizate vor fi folosiți de stat, implantați unor mame purtătoare, iar copiii rezultați vor fi crescuți în centre specializate și trimiși pe fronturile de operațiuni ale României la vârsta de 18 ani, cu acordul lor. Oare se mai pune problema unui acord liber consimțit în condițiile în care acești copii sunt luați din fașă și crescuți într-un mediu propice pregătirii lor militare? Mai pot spune nu după ce o viață întreagă au fost antrenați pentru acel scop? Aceste ființe vor trăi drama vieții lor, drama unei copilării scăpărate printre degete într-o lume a disciplinei și a instrucției. Poate, așadar, statul să facă uz de dreptul potestativ de a da viaţă acelor embrioni cu scopul de a-i folosi pe front ca pe niște arme, ca pe niște obiecte? Guvernul se transformă, astfel, dintr-un susținător al familiei, în familie, dacă o putem numi astfel. Nu se încalcă oare dreptul acestor ființe la viață intimă, familială și privată prin stabilirea de către stat, chiar dinainte de nașterea lor, a traseului pe care îl vor urma? Rămâne la latitudinea dumneavoastră, Onorată Curte, să stabiliți dacă nu este contrară logicii și, totodată Constituției, o asemenea ingerință din partea statului.

Având în vedere cele menţionate anterior, invoc excepţia de neconstituţionalitate a Legii privind reproducerea umană asistată medical, pentru că încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi 4 alin. (2) ce consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 26 ce garantează ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. Astfel, apelez, onorată instanţă, la înţelepciunea dumneavoastră şi vă rog să constataţi neconstituţionalitatea legii anterior amintite.

 


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter