Pledoarie Alexandru ȘOTROPA

Domnule Preşedinte,

Onorată Curte,

În cadrul acestei dezbateri am onoarea de a reprezenta poziţia Senatului în faţa Curţii Constituţionale. Voi prezenta, așadar poziția Senatului cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, cât şi de Preşedintele României, cu privire la noua lege a cultelor. Trebuie avut în vedere că această lege a fost iniţiată de Guvern, în baza art. 74, cu consultarea cultelor creştine. Faţă de această propunere, Parlamentul a răspuns printr-un vot pozitiv, la data de 15 aprilie legea fiind aprobată. Ca răspuns, Avocatul Poporului a reacţionat, sesizând Curtea Constituţională cu o obiecţie de neconstituţionalitate. De asemenea, reacţii au existat şi din partea Preşedintelui, care a solicitat Parlamentului reexaminarea legii. În răspuns la cererea formulate de Preşedinte, Comisia juridică a Senatului, a adoptat un raport ce propune respingerea solicitării.

Astăzi, Senatul nu va argumenta o ancorare în prezent, ci va pleca de la bazele legale existente pentru a susţine o repoziţionare a statului faţă de culte. Aşadar, în următoarele minute vă voi prezenţa principalele argumente în favoarea acestor schimbări, pornind de la premise legislative, sociale şi politice.

Pentru început, întreaga filosofie a Senatului se bazează pe nevoia schimbării relaţiei dintre stat şi culte, indiferent de orientarea religioasă, şi a regândirii angajamentelor pe care statul le ia în faţă cetăţenilor săi. Cu alte cuvinte, vom pleca în argumentare de la starea de fapt care guvernează, vom puncta probleme întâmpinate şi vom argumenta de ce măsurile din legea dedusă judecăţii sunt constituţionale, dar mai ales necesare.

Discursul meu se va structura în trei părţi, fiecare urmărind cele trei puncte rămase de atins în susţinerea constituţionalităţii legii cultelor: problema afişării numelor persoanelor care nu şi-au achitat obligaţiile faţă de culte, necesitatea cooperării preoţilor în material criminalităţii şi susţinerea statului român pentru redarea catedralei Sf. Sofia cultului orthodox.

I) În legătură cu prima problema ridicată, cea a posibilităţii clericilor de a posta pe site-urile instituţiilor religioase numele persoanelor care nu obişnuiesc să contribuie financiar sau echivalent la bunul mers la instituţiilor respective, deşi participă la serviciile religioase, trebuie să discutăm despre două probleme diferite: pe de o parte, dacă ar trebui că persoanele care beneficiază de serviciile religioase să contribuie, pe de altă parte, dacă ar trebui oferită posibilitatea clericilor de a posta pe site-urile lor numele enoriaşilor care nu îşi realizează obligaţiile.

Premise

Observăm că statul român are unele dificultăţi în materia administrării bugetului de stat, astfel că se impune o analiză a modului în care statul îşi gestionează resursele. De asemenea, vedem că mare parte din cetăţenii româniei, aproximativ 87%, sunt ortodocşi, iar următoarea categorie fiind reprezentată de catolici, cu aproximativ 5%, iar atei declaraţi doar 0,2%. În vechea lege a cultelor avem două puncte de analizat: în primul rând, se permitea cultelor să primească contribuţii din partea enoriaşilor alături de încurajarea fermă făcută cultelor de a se susţine financiar din venituri proprii. În al doilea rând, există o problema prin faptul că se puteau înainta cereri de finanţare către stat, în funcţie de numărul de credincioşi declaraţi la recensământ, şi nu numărul de credincioşi practicanţi, deci cei care beneficiază efectiv de aceste servicii. Considerăm că postarea numelui pe site-urile instituţiilor se poate face într-un mod care să nu constituţie un atac sau o jignire asupra persoanei credinciosului, ci reprezintă un simplu anunţ, mai puţin grav decât modul în care Biroul de Credit îşi raportează clienţii, spre exemplu, o practică întâlnită şi în alte zone ale lumii.

Argumentare

Plecând de la art. 29, alin. 5 din Constituţie, privind libertatea conştiinţei, vom arată cum această măsură este următorul pas în conferirea autonomiei cultelor religioase. În plus, Declaraţia asupra eliminării tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie sau convingere, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1981, în art. 6, pe lângă libertatea de conştiinţa şi religie, recunoaşte şi ”libertatea de a solicită şi de a primi contribuţii voluntare, financiare şi de altă natură, de la particulari şi de la instituţii”. Pe plan naţional, observăm că  fosta Lege nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, reglementa modul de finanţare, cu unele deficienţe, în viziunea Senatului.

Considerăm că este important pentru independenţa religiei ca acest drept să fie conferit cultelor, tocmai pentru a le oferi un prim instrument prin care să îşi asigure susţinerea financiară. Biserica şi religia, în general, funcţionează pe baze morale puternice, iar genul acesta de instrument este important, deoarece nu radicalizează forţă de constrângere a bisericii, ci doar îi conferă o unealtă mai degrabă simbolică, expunerea "publică" prin care să determine credincioşii care beneficiază de serviciile religioase să sprijine biserica, fie că vorbim de un sprijin financiar sau unul echivalent. Cercetarea „Religie şi comportament religios”, realizată de o echipa de sociologi compusă din Raluca Popescu, Mirel Palada şi Claudiu Tufiş, sub coordonarea lui Ovidiu Voicu, manager de programe, în cadrul programului Studii Electorale Româneşti al Fundaţiei Soros, arată că românii sunt, la nivel declarativ, profund religioşi, însă, la nivelul contribuţiilor financiare au o oarecare reticenţă. Din acest punct de vedere, este justificată o măsură a statului de a reduce contribuţiile directe de la bugetul de stat. De asemenea, studiul arată că românii susţin construcţia unui catedrale, însă ar preferă că ele să nu fie finanţate de la bugetul de stat, ci din surse proprii. În acest context, legea propusă azi capătă şi mai multă legitimitate.

Observăm că se introduce ideea de "serviciu religios", aşadar, acest drept oferit cultelor este unul raportat la o obligaţie, de a sprijini bunul mers al bisericii, după ce ai beneficiat  de serviciile sale. Spre deosebire de vechea lege a cultelor, statul nu mai oferă sprijin financiar în funcţie de numărul de credincioşi declaraţi, ci biserica este cea care îşi asigura existenţa prin serviciile pe care le oferă, în mod direct, de la beneficiari.

Practică internaţională ne oferă o paleta largă de exemple. Unele oraşe americane folosesc astfel de măsuri pentru a colecta taxele, rezultatele fiind considerabile, aşa cum în oraşele mari din SUA se întocmesc liste publice cu oamenii care deţin arme de foc. Aşadar, expunerea publică este importantă şi nu aduce în aceste cazuri, atingere dreptului la imagine. Cel mai important exemplu, deşi unul la care nu vrem să ajungem în totalitate, este cel al Germaniei, unde nu te poţi numi "catolic" dacă nu ai plătit impozitul către biserica. O astfel de condiţionare vine să arate că instituţionalizarea cultelor câştigă teren în faţă manifestărilor religioase. Pentru discuţia de faţă, exemplul Germaniei este important pentru că arată relaţia biserica-stat şi biserica-credincioşi poate suportă diverse forme, fără a încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale.

În cazul legii, cea mai importantă critică se poate aduce postării pe site-urile instituţiilor a numelui persoanei care nu a contribuit a susţinerea bisericii, deşi a beneficiat de serviciile sale. Pentru început, este important de menţionat că legea nu impune o contribuţie fixă, nici măcar nu o limitează la una financiară. Mai mult decât atât, aceste contribuţii au un scop clar, în interesul general al comunităţii, cel de a susţine bunul mers al instituţiei religioase, deci de a-I asigura existenţa. De asemenea, măsură publicării numelui intervine după ce ai beneficiat de serviciile religioase, deci implicit şi de contribuţia celorlalţi credincioşi, dar nu ai contribuit personal cu nimic. Sub semnul schimbării de paradigmă pe care Senatul o susţine, credem că este important că statul să ofere cultelor un instrument de control, unul moderat şi mai degrabă simbolic, pentru a-şi asigura propria existenţa.

Prin raportare la articolul 53, considerăm că o măsură de acest gen este necesară pentru asigurarea moralei publice, deoarece cultele joacă un rol deosebit în acest sens, marcat atât în doctrina, cât şi în jurisprudenţa naţională şi internaţională. De asemenea, postarea numelui este o măsură proporţional cu situaţiile care apar. Aşadar, o persoană poate beneficia în continuare de serviciile religioase şi fără să contribuie, astfel că I se respectă dreptul de a participa la viaţă religioasă a comunităţii, dar cu preţul expunerii publice. Măsură va fi proporţională cu perioada în care persoană respectivă nu a contribuit, va fi aplicată în mod egal tuturor persoanelor aflate în această situaţie, deci nu va avea un caracter discriminatoriu, nu va aduce atingere existenţei dreptului la imagine sau a libertăţii de conştiinţa. În acest sens, menţionăm decizia Tribunalului Constituţional Francez 2013-329 QPC, în cazul unei măsuri asemănătoare, privind postarea în presă a unor firme de transport care nu respectau anumite reglementări naţionale.

Astfel de practici nu vor denigra imaginea unei persoane. Decizia Judecătoriei Bacău, din dosarul NR. 4158 este semnificativă în această situaţie, deoarece exprimă un punct de vedere regăsit şi în jurisprudenţa CEDO, susţinând că în mod constant, CEDO a decis că lezarea demnităţii sau reputaţiei unei persoane nu sunt caracteristici apriorice ale unei nevoi sociale presante.

Susținem că simpla postare pe site cu numele persoanelor care nu au contribuit reprezintă o sancțiune, dar și un mod de educare. Cultele nu limitează din serviciile pe care le oferă, aşa cum se întâmplă în alte state, dar îşi păstrează această posibilitate, de a menţiona astfel de persoane. Mai mult decât atât, genul acesta de menţiuni publice sunt utilizate des în spaţiul public naţional şi internaţional, arătând doar modul în care practicantul se raportează la propria sa religie.

II) În legătură cu a două problema, cea legată de participarea clericilor la procesul de combatere a criminalităţii, Senatul consideră că o astfel de implicare reprezintă o strategie modernă prin care cultele îşi pot dovedi utilitatea în comunitate. Astfel, relaţia stat-biserica este una de parteneriat, de colaborare, biserica oferind informaţii, dar protejând în acelaşi timp şi confidenţialitatea credincioşilor, iar statul utilizându-le pentru a combate şi preveni criminalitatea. Principala problema se pune la nivelul armonizării interesului individual cu cel general şi modul în care se înclină balanţă între cele două.

Premise

Plecăm, în primul rând, de la misiunea declarată a bisericii, de a răspândi pacea, iubirea între semeni şi a de a lupta împotriva viciilor şi a criminalităţii, la care se adaugă faptul că majoritatea faptelor antisociale ajung la clerici prin intermediul spovedaniei, continuăm cu numărul mare de biserici, inclusiv în regiunile rurale greu accesibile.

De asemenea, subliniem importanța protecţiei vieţii private, din perspectivă juridică, și prin reglementările canonice, din perspectivă religioasă. Potrivit noului „Regulament de procedură al instanţei disciplinare şi de judecată al Bisericii Ortodoxe Române“, violarea secretului mărturisirii e considerată un delict (artic. 3, alin. d) şi se pedepseşte cu depunerea din treaptă preoţiei (artic. 28).

Argumentare

Senatul apreciază că o astfel de măsură vine în întâmpinarea statului şi a cultelor, fără a aduce vreun prejudiciu persoanelor de la care au provenit datele sau la care se referă aceste date. În primul rând, o astfel de măsură are că scop declarat combaterea şi prevenirea criminalităţii, deci vine să menţină ordinea şi siguranţă publică. În al doilea rând, cultele capătă un rol activ în acest process, deoarece oferă informaţii relevante prin chestionar, care construiesc o imagine de ansamblu. Potrivit art. 5 din Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nr. 1396 din 27 ianuarie 1999, „Democraţia şi religia nu sunt incompatibile, din contra. Democraţia oferă cel mai bun cadru libertăţii de conştiinţa, exercitarea credinţei şi a pluralismului religios. Din partea să, religia, datorită angajamentelor sale morale şi etice, valorilor pe care le apară, spiritului sau critic şi expresiei culturale poate fi un partener viabil a societăţii democratice”. Aşadar, se încurajează o colaborare întru culte şi stat, pe fondul democratic pe care sunt construite acestea. 

Principala critică care poate fi adusă este legată de încălcarea confidenţialităţii şi a vieţii private a persoanelor de la care au provenit aceste informaţii. În acest sens, Senatul subliniază că datele vor fi unele generale, care nu vor indică o anumită persoană sau o situaţie reală, deci nu vor crea un prejudiciu. De asemenea, vor fi preluate de către stat, nu vor fi făcute publice, iar folosirea lor va contribui la asigurarea unui climat social mai favorabil. Datele vor fi de ordin statistic, tocmai pentru a oferi o imagine diferită faţă de cea oferită de mijloacele tradiţionale de sondare. În unele cazuri, statul va folosi acest instrument în zone în care resursele pentru astfel de iniţiative lipsesc, exploatând răspândirea cultelor la nivel naţional. Conform viziunii CEDO, această măsură este justificată de interesul pentru asigurarea ordinii publice, este una prevăzută de lege, ce vine în acord cu interesul general, fără a aduce daune vieţii private a credincioşilor de la care au provenit datele. Din acest punct de vedere, nu putem vorbi despre o încălcare a principiilor constituţionale stabilite de legiuitor, cum nu putem vorbi despre vreo încălcare a unui drept fundamental.

III) Ultima problemă ridicată priveşte obligaţia statului român de a face demersurile necesare pentru revendicarea catedralei Sf. Sofia din Istanbul, de la statul turc şi redarea să cultului orthodox.

Pentru început, este important de făcut câteva precizări de natură contextuală. Sf. Sofia este un simbol al lumii creştine, preluat mai departe de lumea musulmană. Actuală situaţie ne prezintă această catedrală că fiind muzeu, însă, această situaţie este în pericol să se schimbe. Voinţă lui Ataturk cu privire la acest monument pare să nu mai fie de importantă pentru partidul AKP. Se remarcă, în ultimul timp, un val de astfel de transformări, o catedrala în Iznik și una în Trabzon pe coasta de nord-est a Marii Negre fiind transformate în moschei. Faţă de acestea, comunitatea internaţională, în special cea religioasă şi câteva state direct afectate, precum Grecia, au reacţionat. Fetele bisericeşti ale lumii ortodoxe s-au raliat în faţa acestei propuneri, mai ales că a fost însoţită în spaţiul public local de mişcări violente împotriva populaţiei creştine.

România, un stat cu o populaţie creştină numeroasă şi cu legătură strânse cu statul Turc recunoaşte autoritatea Turciei în a impune reglementările naţionale. Însă, statul român este dator faţă de cetăţenii săi şi mai ales de cetăţenii români din străinătate să sprijine valorile şi cultură. Măsură propuse în legea cultelor nu vine să atenteze la autoritatea altor state, ci doar obligă autorităţile române să întreprindă anumite demersuri prin care să promoveze interesele cetăţenilor săi. În acest sens, discutăm despre o fundamentare pe art. 17 din Constituţie, privind protecţia oferită cetăţenilor români din străinătate.

Principala critică care s-ar putea aduce acestei măsuri ar fi legată de o eventuală imixtiune a României în treburile interne ale Turciei, însă acest lucru nu se întâmplă. În mod natural, legea presupune o serie de obligaţiii faţă de statul român, de a se alinia poziţiei unor alte state şi de a întreprinde demersuri pentru redarea catedralei cultului ortodox. Astfel, România răspunde unor schimbări internaţionale, care afectează relaţia statelor şi care pot fi contrabalansate prin cai diplomatice.

 

Astfel, pentru toate considerentele expuse mai sus, solicităm respingerea obiectei de neconstituţionalitate deoarece este de maximă importantă redefinirea relaţiei dintre stat şi biserica, implicarea populaţiei în fenomenul religios şi punerea în acord a noilor direcţii de evoluţie, totul sub semnul Constituţiei şi pentru protejarea interesului general.


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter