Parteneri

Partenerii noştri susţin, prin sprijinul acordat, exclusiv activităţile Centrului de drept constituţional şi instituţii politice, ca un spaţiu al dialogului constructiv pentru cei interesaţi a analiza sistemele constituţionale moderne.

Totodată, cei care ni se alătură vor avea dreptul să aducă la cunoştinţa publicului modalitatea în care ne-au susţinut, cu respectarea actelor normative în vigoare, precum şi activitatea lor specifică, fără să lezeze, direct sau indirect, activitatea CDCIP, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică şi fără să efectueze reclamă sau publicitate comercială.

În măsura în care sprijinul acordat va fi sub forma unei sponsorizări, suma este considerată cheltuială deductibilă pentru sponsor, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare.

 

 

Parteneri:


Documente ataŞate
Abonare la INFOletter