













|
|
PREZENTARE
Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice (CDCIP) a fost creat în cadrul Catedrei de Drept Public a Facultăţii de Drept încă din anul 1991, ca o formulă ştiinţifică, fară personalitate juridica, utilizată pentru organizarea de seminarii şi dezbateri pe teme constituţionale de actualitate.
CDCIP îşi propune să promoveze dezbaterea şi cercetarea ştiinţifică asupra sistemelor constituţionale şi politice în rândul cadrelor didactice din sfera dreptului public, precum şi în rândul cercetătorilor, doctoranzilor, studenţilor şi practicienilor de renume care doresc să contribuie la studierea fenomenelor şi proceselor din actualitatea constituţională. Astfel, CDCIP doreşte să susţină prin analize şi discuţii teoretice, dar şi cu aplicabiltate practică, studierea aprofundată, inclusiv de drept comparat, a principalelor tendinţe ce se manifestă în dreptul public contemporan.
Principalele activităţi desfaşurate de CDCIP includ cercetarea ştiinţifică, fundamentală şi aplicată, în domeniul dreptului constituţional şi al instituţilor politice, participarea la schimburi academice pe plan internaţional, elaborarea de materiale de informare ştiinţifică, organizarea şi participarea la colocvii, conferinţe, dezbateri pe teme de actualitate privind sistemele constituţionale şi instituţiile politice.
Înca de la înfiinţare, CDCIP a organizat sau a colaborat la organizarea unor manifestări ştiinţifice de prestigiu, sau împreună cu Institutul Român pentru Drepturile Omului, Curtea Constituţională a României, Uniunea Juriştilor, Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Nicolae Titulescu şi alte instituţii de renume.
|